În Codul Rutier se precizează că un şofer este sancţionat cu amendă şi i se suspendă permisul pe o perioadă de 180 de zile dacă este prins cu „o îmbibaţie alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”. În cazul în care această valoare este mai mare, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu o amendă penală.
Pe fiecare sticlă de băutură alcoolică este trecută cantitate de alcool pur la 100 de mililitri. De exemplu, în cazul berii, în medie, această valoare este de 5 grame la 100 de mililitri, iar la vin este de aproximativ 12 grame.
Valoarea alcoolemiei se poate stabili printr-o formulă matematică simplă. Potrivit adevarul.ro, cantitatea de alcool pur consumată, în grame, se înmulţeşte cu 0,8, adică densitatea alcoolului, iar totul se împarte la greutatea corporală a celui care a băut.
Însă lucrurile pot diferi de la caz la caz. De exemplu, cei care beau pe stomacul gol vor ajunge la o valoare maximă a alcoolemiei în aproximativ 30 de minute, întrucât metabolismul este mai rapid, iar alcoolul ajunge mai uşor în sânge. În schimb, cei care au mâncat vor înverzi fiola, însă după aproximativ o oră şi jumătate.
Dar, indiferent de ce fel de băutură bea cineva sau cât de obosit este, eliminarea alcoolului din organsim se face cu aproximativ 0,15 grame la mie pe oră. Se poate accelera eliminarea alcoolului din sânge prin exerciţii fizice intense, însă nu se poate ajunge la mai mult de 0,20 de grame la mie eliminate pe oră.
Potrivit adevarul.ro, legiştii recomandă ca în momentul în care un şofer este prins băut la volan, să se facă probe biologice în maxim 30 de minute şi repetate după alte 30 de minute, maxim o oră. Astfel se poate vedea dacă organismul era în fază de asmililare sau de eliminare a alcoolului. Aşa s-ar putea face un calcul retroactiv prin care se stabileşte valoarea alcoolemiei în momentul producerii faptei.
Pentru o persoană de 70 de kilograme, o bere de 500 de mililitri s-ar elimina în aproximativ 2 ore, 1 litru de vin în aproximativ 8 ore, iar 100 de mililitri de palincă în peste 4 ore.
Însă aceste date sunt strict orientative şi pot fi influenţate şi de alţi factori. Ideal ar fi ca pentru toate aceste cantităţi minime să iei o pauză de 10 – 12 ore înainte de a conduce, pentru a fi complet limpede la volan.
În cât timp se elimină alcoolul din sânge şi puteţi conduce fără să „înverziţi fiola”
14 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- alcool,
- cod rutier,
- amenda,
- permis,
- infractiune
(643 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Manierele culinare ale japonezilor
(25 septembrie 2013)
141 vizualizări
Cinci alimente bune pentru protejarea ficatului
(27 octombrie 2014)
254 vizualizări
De ce să nu mănânci niciodată pepene roşu cu pâine sau cu brânză.
(17 iunie 2025)
3597 vizualizări
Reţetă de 1 Decembrie: Fasole cu ciolan
(1 decembrie 2014)
401 vizualizări
Adevărul despre ouăle pe care românii le cumpără. Tu ştii ce mănânci, de fapt?
(29 octombrie 2021)
483 vizualizări
Cum se fabrica Eugenia, desertul preferat al românilor VIDEO
(15 februarie 2017)
629 vizualizări
Trufe cu ciocolată neagră
(14 iunie 2014)
187 vizualizări
Călătorie culinară în Grecia
(30 iulie 2013 - Cristina IANCU)
211 vizualizări
Cum să economiseşti timp în bucătărie - 10 trucuri pe care nu le ştiai
(5 martie 2017)
550 vizualizări
Terapia cu…mămăligă
(7 septembrie 2013)
406 vizualizări
Un desert savuros- îngheţata de zmeură
(13 iulie 2013 - Clara ION)
183 vizualizări
Patru ceşti de cafea pe zi pot duce la moartea prematură
(17 august 2013)
172 vizualizări
Legume gratinate
(30 iulie 2015)
127 vizualizări
Cum tratezi indigestia de după Sărbători
(4 ianuarie 2014)
113 vizualizări
A cincea ediţie a Congresului Internaţional al Vinului - Enofusión are loc la Madrid
(3 februarie 2015)
73 vizualizări
Culoarea si greutatea tacamurilor influenteaza gustul
(27 iunie 2013)
129 vizualizări
Hrana energizantă înainte de Sărbători
(15 decembrie 2015)
208 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























