Sfecla roşie are un ridicat conţinut de vitamine, îmbunătăţeşte metabolismul, previne apariţia bolilor de inimă şi are un efect miraculos asupra ficatului. Este o delicatesă care merită să fie "dezgropată" şi utilizată cât mai des în bucatele pregătite.
Sfecla roşie este o legumă rădacinoasa cu o coajă de culoare violet închis, cărnoasă pe dinăuntru. Are o aromă bogată, deosebită, uşor amară.
Sfecla roşie tânără este mai mică şi mai dulce decât sfecla tradiţională şi este ideală în salate. Frunzele de sfeclă roşie pot fi folosite asemenea spanacului, gătite sau ca şi garnitură, în supe, salate sau sosuri.
Prima dată la gătit au fost folosite frunzele de sfeclă roşie, după care s-a descoperit că şi rădăcina poate fi utilizată. Ceea ce diferenţiază sfecla de alte legume este că prin fierbere nu îşi pierde proprietăţile, iar dacă este pusă la murat chiar îşi îmbogăţeşte vitaminele.
Când tai tulpinile de sfeclă roşie, lasă aproximativ 3 cm din tulpină ataşată, dacă nu, culoarea va curge. Poartă mănuşi de unică folosinţă când prepari sfecla roşie ca să eviţi pătarea mâinilor. Poţi păstra sfecla roşie într-un loc răcoros şi întunecat timp de trei zile sau în zona pentru legume din frigider până la zece zile.
Sfecla roşie are un conţinut ridicat de fibre şi acid folic şi conţine magneziu, vitamina C şi potasiu. Culoarea aprinsă provine de la antioxidanţii numiţi betacianini, care ajută la prevenirea tensiunii arteriale mărite şi protejează vasele de sânge. Frunzele de sfeclă roşie sunt bogate în vitamina K şi antioxidantul beta-caroten.
Consumul de sfeclă roşie este util în combaterea stărilor de oboseală, în perioadele de suprasolicitare intelectuală şi fizică, dar şi în perioadele de convalescenţă.
De asemenea, sucul de sfeclă roşie combate numeroase afecţiuni precum amigdalita, alcoolismul, bronşita, constipaţia, hemoroizii, ocluziile intestinale, reface flora intestinală, ajuta la eliminarea pietrelor din colecist, tuberculozei, paradontozei şi este bun în lupta împotriva răcelii şi a gripei. În schimb, sfecla roşie nu este recomandată diabeticilor datorită conţinutului de zaharuri şi glutamina.
Câte un pahar de suc de sfeclă roşie băut dimineaţa pe stomacul gol îţi va regenera celulele hepatice şi în timp vei avea o stare de sănătate a organismului mult mai bună.