Există oameni care ştiu dacă vinul sau şampania din faţa lor este de calitate. Sunt oameni care îţi pot spune chiar şi ce gust ar cam putea să aibă, doar analizând sticla. Nu este vorba despre şarlatanie, ci despre dezvoltarea abilităţii de a citi eticheta, combinată cu multe cunoştinţe despre vinuri.

Atunci când cumpărăm o sticlă de vin, trebuie să avem în vedere trei lucruri: cum arată sticla, din ce este făcut dopul şi ce informaţii ne oferă etichetă.

Dintre toate ambalajele în care poate fi ţinut, sticla e cea care asigură cea mai bună conservare a calităţilor vinului. Indiferent dacă vinul îmbuteliat e alb sau roşu, sticla ar trebui să fie închisă la culoare, pentru că vinul este sensibil la ultraviolete. Dar, sticlele închise la culoare au dezavantajul de a camufla culoarea vinului, şi din motive de marketing, vinurile roze şi cele albe, care sunt destinate unui consum rapid, sunt îmbuteliate în sticlă transparenta. Tot în sticlă transparenta sunt îmbuteliate şi unele vinurile licoroase (vinurile dulci tip Tokaj, Sauternes sau Lacrima lui Ovidiu), care sunt protejate de ultraviolete datorită cantităţii mari de zahăr pe care o conţin. În cazul şampaniei, sticla are pe fund o adâncitură şi este mai groasă (şi deci mai grea) decât cea folosită la îmbutelierea vinului, pentru că trebuie să reziste la presiunea imensă care se dezvoltă odată cu formarea bulelor. Adâncitura de pe fundul sticlei, era o dovadă de rezistenţă pe vremea când sticla se producea în ateliere prin suflare. O mare parte din vinuri sunt şi ele ambalate în sticle de acest tip, nu este un detaliu obligatoriu la modul absolut, dar cei mai mulţi producători care se respectă, le folosesc. Vinul este viu, tot timpul în transformare, şi odată îmbuteliat, evoluează în sticlă. Evoluţia lui e cu atât mai rapidă, cu cât sticla este mai mică. Din acest motiv, nu este bine să cumpăraţi şi să stocaţi sticle de 375 ml, iar dacă le primiţi, beţi-le repede. De asemenea, dacă faceţi vinul cadou sau dacă îl cumpăraţi pentru păstrare, nu alegeţi sticle transparente, indiferent cât de frumos străluceşte vinul prin ele…

Dopul unei sticle de vin este făcut în mod tradiţional din plută. Dopul de plută se foloseşte de pe vremea grecilor, are multe avantaje, dar şi un dezavantaj. Ţinută mult timp în mediu foarte uscat, pluta se strânge, sticla îşi pierde etanşeitatea şi vinul se oxidează în contact cu aerul. Din acest motiv sticlele de vin se păstrează în pivniţă şi culcate, pentru ca dopul să rămână în contact cu vinul din sticlă. Dar dopul de plută este scump, de aceea în ultimii ani au apărut dopuri din materiale alternative ca siliconul sau plasticul, mai ieftine dar nu la fel de bune calitativ. Tot din motive de marketing, au apărut pe piaţa sticle de vin cu dop înşurubabil, ca cel al băuturilor spirtoase sau capsate ca berea. Sunt vinuri care se deschid uşor, fără tirbuşon, special făcute pentru a încuraja consumul de vin la discotecă. Aceste vinuri nu sunt destinate păstrării. Verificaţi ce tip de dop are vinul pe care vreţi să-l cumpăraţi, ca să ştiţi din ce categorie face parte.

Şi încă ceva. Verificaţi locurile din care cumpăraţi. Există câteva hypermarketuri care au o selecţie bună de vinuri şi un spaţiu de expunere cu condiţii de temperatură decente, dar supermarketul nu e locul cel mai fericit pentru a cumpăra vin. Sticlele sunt depozitate în picioare şi stau pe rafturi în lumină şi căldură. Ideal ar fi ca atunci când aveţi un buget mai mare de 30 de lei pentru o sticlă de vin, să încercaţi să cumpăraţi dintr-un magazin specializat. Pe lângă garanţia unor condiţii de stocare decente, aveţi uneori şansa să beneficiaţi şi de personal specializat – chiar pasionat – care vă poate ajuta să faceţi o alegere bună. În plus, vinurile scumpe nu se prea vând la supermarket, deci riscul ca vinul pe care îl cumpăraţi să fii stat mult timp în condiţiile de la raft, creşte direct proporţional cu preţul.