Charles Dickens, scriitor englez reprezentativ pentru realismul secolului al XIX-lea spunea : „Industria este sufletul mediului de afaceri şi cheia de boltă a prosperităţii”.Oricât a evoluat societatea, oricât s-au diversificat resursele progresului şi a bunăstării, meditaţia a rămas valabilă până astăzi. Ca urmare, orice naţie care se respectă şi-a protejat singura sursa veritabilă, sănătoasă, controlabilă, de venituri la buget şi independenţă naţională: economia. Sigur că pentru a înţelege acest lucru şi în special pentru a-l înfăptui este nevoie de ştiinţă şi multă muncă, de voinţă politică a guvernanţilor şi de înţelegerea celor guvernaţi.

Cred că puţine naţii au fost în stare să-şi distrugă şi să-şi înstrăineze industria aşa cum am făcut-o noi. Urmăresc uimit cum conducători de toate culorile politice prognozează creştere economică, bunăstare atotcuprinzătoare şi o avalanşă de locuri de muncă. O fac sperând că lumea nu va sesiza lipsa pârghiilor necesare înfăptuirii şi a supravegherii  acestor promisiuni. Cum tot ce e mai bun e în mâna altora, guvernele României mizează pe tot felul de inginerii financiare, pe împrumuturi de peste tot, pe privatizări disperate. Sigur, e mai uşor de zis şi mai greu de găsit rezolvări în situaţia ingrată în care suntem, iar a spera că mai putem recupera ceva din economia ruinată de unii sau furată de alţii e o utopie. Şi totuşi se mai poate face câte ceva.

Îmi place Austria, nu-mi plac austriecii. O ţară minunată, în care stau măcar trei zile în periplurile mele prin Europa. Exagerez când spun că nu-mi plac austriecii, poate e mai corect să afirm că-i invidiez pentru inteligenţa cu care ştiu să-şi apere interesele şi binele propriului popor. E suficient să amintim că în anii în care noi eram pionieri în petrol, ei nici nu ştiau bine cu ce se ocupă acest domeniu. Şi iată că acum au ajuns să stăpânească industria petrolieră din România, să-şi ducă mare parte din profit către statul austriac. Bravo lor, au găsit terenul propice şi l-au exploatat la maxim. Deci ca să fiu cinstit, nu-mi plac românii care le-au făcut austriecilor acest cadou !

Din Austria vine exemplul care cred că le-ar fi util celor care vremelnic trec pe la conducerea ţării noastre. De curand, compania de construcţii Alpine Holding a declanşat cel mai mare caz de insolvenţă din ultimii 60 de ani. O companie mamut, cu contracte peste tot în lume, cu lucrări de sute de mii de euro şi în România. Insolvenţa Alpine a împovărat statul austriac cu pierderi din cauza garanţiilor acordate şi pune în pericol 5.000 de locuri de muncă. Numai că reacţia guvernului austriac a fost imediată: Austria va creşte cheltuielile publice anuale cu 500 de milioane de euro pentru a sprijini economia. „În astfel de perioade, întrucât criza este departe de a se fi încheiat, trebuie să menţinem o politică hotărâtă şi să luptăm pentru fiecare loc de muncă. Vom creşte investiţiile în economie cu 500 de milioane de euro”, a declarat cancelarul Werner Faymann. Iar direcţionarea acestor investiţii este şi ea foarte limpede: locuinţe sociale, educaţie, extinderea reţelei de cale ferată şi siguranţa tunelurilor din ţara. Priorităţi clare, politica responsabilă.

Am vrea cu toţii să vedem şi la guvernanţii României astfel de hotărâri ferme, care să dovedească că înţeleg în ce direcţie trebuie mers pentru a mai da o şansa economiei. Greu de crezut, atâta vreme cât, fără a elucida cauzele dezastrului, se ocupă de privatizări imposibile (Oltchim, CFR Marfă, etc.) sau de declaraţii belicoase pe la televizor. Unii vor spune că nu sunt bani; o să le accept aiurelile atunci când cineva ne va arăta cât din împrumutul de 20 de miliarde de euro luat în 2009, înainte de campania electorală pentru prezidenţiale, s-au dus în economie.

Ştiu bine, este o temă plictisitoare, care nu interesează multă lume. Rămân însă consecvent în credinţa mea că de această chestiune depinde viitorul nostru. Într-o ţară în care show-ul păcătos acoperă existenţa noastră zilnică, revenirea la realitate şi la interesul naţional ar trebui sa fie preocuparea esenţială a clasei politice … Care clasă politică?