Apropiata revenire a Petrolului în Liga a doua a fotbalului românesc este prilej de entuziasm pentru toată suflarea Lupilor Galbeni. Însă, se pare că acest entuziasm nu este împărtăşit şi de cei care nu văd cu ochi buni ascensiunea galben-albaştrilor.

O “dezvaluire” de toata jena a ziaristului sportivo-investigaţional Cătălin Tolontan îl are în prim plan pe Mădălin Mihailovici, CEO al partenerului finanţator al Petrolului. Din negura înregistrărilor ascunse, devenite sport naţional, se afirmă  cu amarul învinsului că realegerea lui Burleanu ca preşedinte al Federaţiei  Române de Fotbal ar fi fost rodul unor manevre ilegale ale alesului, iar in aceste manevre s-ar afla şi persoane din anturajul Petrolului.

Că Burleanu merita sau nu al doilea mandat este o chestiune care poate fi dezbătută încă patru ani de aici înainte. Din punctul meu de vedere,  Burleanu este emanaţia fotbalului mic şi nu a celui profesionist, de anvergură. Însă asta interesează mult mai puţin.

Ce ma interesează ca ploieştean şi petrolist este să aflu de ce din cele 178 de voturi obţinute de Burleanu, doar votul Petrolului a fost comentat de către Tolontan. Iar în legătură cu asta se naşte o singură întrebare legitimă: dacă un candidat îşi face lobby şi discută cu cei pe care doreşte să-i aibă alături într-o campanie, solicitându-le voturi pe o luptă electorală, asta se cheamă nelegiuire în condiţiile în care ambele tabere au procedat la fel? Nu de alta, dar Ionuţ Lupescu s-a “dăruit” mediului politic cu toată dezinvoltura, făcând întâlniri de amor electoral şi cu dreapta, dar şi cu stânga eşicherului.

Şi atunci mă duc cu gândul mai departe: oare pe cine deranjează actualmente ascensiunea Petrolului, o echipă care fusese îngropată cu puţin timp în urmă? Iar acest răspuns ar trebui dat, în primul rând, suporterilor care prin eforturile depuse pe banii lor au contribuit la renaşterea Petrolului atunci când totul părea pierdut. Şi au realizat minunea: Petrolul există!