Se apropie sfârşitul de an şi odată cu el sărbătorile de iarna, atât de dragi românilor. Ar trebui să ne năpădească numai gândurile bune, să fim cât mai toleranţi, să ne verificăm sentimentele şi să ne consolidăm prieteniile. Rămân însă la principiul că un moment oricât de fericit, ar trebui să fie şi al adevărului, al realităţii de multe ori crude; al realitătii pe care ne facem că nu o vedem, sau pe care o vedem numai atunci când ne convine. A încerca să ascundem starea ţării în care trăim, o ţară care seamănă cu un acvariu poluat şi infestat de un grup de parveniţi creat de cei 23 de ani de democraţie, nu înseamnă altceva decât să atestăm hoţia şi corupţia generalizată. Toate evenimentele care ne pun mari semne de întrebare asupra comportării noastre ca naţie, ne amintesc că de multe ori ne situăm la marginea civilizaţiei.

Un bun prieten, profesor la Universitatea din Iaşi, îmi punea mai de mult o întrebare, desigur retorică: nu ţi se pare curios că prima poezie pe care o învaţă copilul la noi este: ,,căţeluş cu părul creţ, fură ….”?  Oare în câte ţări din lume primele informaţii pe care le primeşte şi le memorează cel care face primii paşi în viaţă sunt despre furt? Mai mult poezia nu se lasă şi continuă în acelaşi mod: ,,el se jură că nu fură, dar l-am prins…..”. Deci completăm prima lecţia de viaţă şi cu date despre minciună şi laşitate! Sigur că exemplul este oarecum hazardat şi excesiv, dar parcă prea se potriveşte cu tot ce se întâmplă pe la noi şi care ne confirmă că mai avem mult până ne vom putea apropia de  ceea ce învăţam la şcoală: că noi, românii suntem buni, harnici, viteji, cinstiţi…. S-au cine ştie, poate ar trebui să fim mai circumspecţi cu istoria şi cu cei care o scriu.

Am mai scris despre nenorocirile produse de „conaţionalii” noştri în Occident, evenimente care ne-au umplut pe toţi de ruşine: cerşetorie agresivă, furturi, tâlhării, proxenetism, agresiuni. Am avut ocazia să le remarc prestaţia pe trotuarele de lângă Vatican, în faţa Turnului Eiffel, a Muzeului Luvru, sau în alte locuri. Imaginea României, propagată într-o Europă în care crima organizată a ajuns la cote inimaginabile, este una jalnică. Şi nu de puţine ori, decât să-şi asume aceste fapte şi să ia deciziile ce se impun, autorităţile române au avut o reacţie de un orgoliu penibil, încercând să redistribuie responsabilităţile.

Dar în ţară, ce se mai fură ? Totul ! De la alimente, produse electronice şi obiecte de îmbrăcăminte, până la cupru, bancomate sau şină de cale ferată. Sigur, vorbim de cei din grupa mică, ciorditorii cu mâna în buzunarul clientului şi cârca folosită ca mijloc de transport. Adevărul e că graniţa cu protipendada, cu hoţii cu vilă şi Mercedes nu este foarte clară; diferă doar metodele folosite de cei care au pus la pământ economia României: evaziune fiscală, trafic de influienţă, contracte preferenţiale cu statul, şantaj şi falsuri. O rază de speranţă mai există, porţile DNA sunt permanent asaltate de politicieni, afacerişti, sindicalişti în mare deranj cu legea, mulţi dintre ei având deja legături strânse cu Direcţia Generală a Penitenciarelor. Şi chiar dacă şansele de a mai repara ceva sunt minime, poate că măcar vom mai recupera un pic din furăciunile ultimilor ani.

Până atunci rămânem cu caţeluşul nostru cu părul creţ şi cu sentimentul apăsător că nu ne putem desprinde de doctrinele şi sloganurile ce ne-au fost aplicate în copilărie.