Exaltari de toamna - Jurnalul Prahovean

Spaima produsă de cele câteva zile răcoroase de la început de octombrie a fost rapid uitată, timpul special al toamnei a revenit pentru toţi cei care au disponibilitatea necesară în a-l savura. Zile luminoase care te fac să crezi că viaţa e frumoasă si că merită s-o trăieşti, zile care te fac mai bun şi mai fericit. Vorbeam cu bunul meu prieten, profesorul Goraş din Iaşi, bucurându-ne, tardiv poate, cât de multe lucruri minunate sunt pe lumea asta şi cât de trist este că le descoperim aşa târziu. Mai mult ca niciodată, ora pe care în fiecare dimineaţă o petrec în şezlongul din curte, privind florile, iarba, pomii şi câinii mei, mă încarcă cu energie şi mă face să uit de mizeria lumii în care trăim. Senzaţia de înălţare şi maturizare aplatizează toate frustrările, nemulţumirile si dezamăgirile. Personajele care se perindă zilnic pe toate ecranele televizoarelor, toţi cei care ne invadează intimitatea sau ne jignesc inteligenţa, par a fi din altă existenţă.

Deşi sunt născut primăvara, rămân un fan al toamnei aurii; e anotimpul care ne limpezeşte mintea şi ne dă mai multă putere să observăm, să analizăm şi să înţelegem mai bine tot ce ne înconjoară. Probabil că sunt sentimentalisme de om care înaintează în vârstă, sau poate de om care abia acum are timpul necesar să şi le permită. Sunt mereu în căutarea a ceva care să mă motiveze, indiferent că e vorba de muzică, de întâlnirile cu prietenii, de articolele mele, de tunsul ierbii şi al gardului din iederă, sau de hobby-ul meu oarecum recent, acela de tâmplar preocupat de conceperea şi producerea de tot felul de obiecte din lemn pentru grădină. Încerc să recuperez câte ceva din timpii în care eram entuziasmat cât de important era tot ce făceam, urmărit mereu de gândul că nu dau destul pentru societate. Nu continui, pentru că ar urma să divaghez în legătura cu ce ne dă nouă societatea şi nu vreau să vă întristez …

Zilele trecute prietenul nostru M. Ghiţă Mateucă publica în alt ziar prahovean o poezie superbă a regretatului om de litere ieşean Adi Cusin, numit de multe ori şi „noul Labiş” ; o minunată poemă de dragoste de care, recunosc, nu aflasem până acum ; de aceea îmi permit s-o reproduc :

ICOANA

„O, magaziile de la Buhuşi

În care ne ascundeam ca de o vină

Cu soarele ivindu-se sub uşi

Precum un plic ce răspândea lumină.

Fugeam pe grinzi ţinându-ne de mână

Şi aripi ne creşteau din omoplaţi.

C-o bucurie sfântă şi păgână

Ne azvârleam în grâu îmbrăţişaţi

Săream ţipând în marile mistere

Tot mai grăbit şi straniu carusel

Şi îmbătaţi de o astfel de cădere,