De trei zile mederatorii televiziunilor centrale plâng de mila celor care au luat credite în franci elveţieni.

În urmă cu vreo cinci- şase ani o mulţime de cunoştinţe se lăudau cu ce sume mari în franci elveţieni şi cât de uşor obţinuseră banii de la diverse bănci. Îi ascultam uimită şi mă simţeam umilită de faptul că eu fusesem mai fraieră şi accesasem un credit în euro.

Astăzi, când îmi aduc aminte ce excursii în străinătate şi ce mobilă de super firmă cumpăraseră amicii mei nu pot să nu mă întreb unde s-a dus fericirea lor. Cum de acum nu mai au aroganţa aceea cu care se uitau la proştii care luau credite în euro, dolari sau lei.

Şi o altă poveste... în anii 90, părinţii mei au decis să se facă oameni de afaceri şi au luat un credit în dolari. Au demarat o mică afacere, care la început a mers binişor. Doar că, în câteva luni cursul dolarului s-a triplat. Ratele au devenit din ce în ce mai mari, iar părinţii mei suporta povara stresului de a-şi pierde casă, deoarce era girată în favoarea băncii. Au vândut câtea terenuri şi cu greu au reuşit să îşi salveze casa la care munciseră ani de zile, în toată tinereţea lor.

Iar în situaţia părinţilor mei au fost mii de români, unii chiar şi-au pierdut casele, alţii au rămas fără afaceri. Şi nimeni nu a intervenit atunci. Niciun politician nu a cerut reconversia creditelor sau cine ştie ce măsuri populiste din partea statului.

De ce sunt mai cu moţ împrumutaţii în franci elveţieni, faţă de cei de acum 20 de ani cu credite în dolari? De ce să nu intervină statul şi pentru cei care au credite în euro sau pentru cei care mor de foame sau pentru cei care vor să călătorească pe lună?

Suntem pe o piaţă liberă, într-un sistem concurenţial, într-o economie de piaţă. Cred că intervenţia statului pentru cei peste 70.000 de persoane cocoşaţi de ratele în franci eleveţieni ar fi o discriminare faţă de cei care cau credite în euro sau lei.

Dar cel mai probabil, printre cei care sunt cocoşaţi de francii elveţieni sunt şi o mână de politicieni care au descoperit că nu îşi mai pot permite prea multe mese la restaurantele scumpe...Iar dacă sunt politicieni ei au dreptul la tratament preferenţial, că doar sunt mai cu moţ decât românii de rând...