Succesul obţinut într-un scrutin electoral poate ameţi şi crea o stare de suficienţă la orice partid românesc. Cele 38 de procente obţinute de PSD la europarlamentare care după redistribuire s-au concretizat în jumătate din totalul de mandate, au adus în rândul social-democraţilor o stare de euforie, prelungită nejustificat până în preajma prezidenţialelor şi garnisită de multe ori cu o aroganţă de prost gust. Cum altfel putem categorisi fudulia lui Ponta conform căreia „va privi rezultatele primului tur în faţa televizorului, cu o pungă de popcorn” ?

Dar vorbim despre PSD şi trebuie să observăm că de mai mult timp partidul şi-a însuşit în totalitate stânga românească, chiar dacă vorbim de o stângă ciuntită şi care la examinările periodice (alegeri) dovedeşte că reprezintă cam o treime din electoratul ţării. Şi totuşi, vreme de două decenii, PSD a însemnat reperul în funcţie de care se definea politica naţională. Scenarii, coaliţii, proiecte, toate se inventau având pe fundal silueta impozantă şi ameninţătoare a partidului ce reuşea, invariabil, să obţină un număr impresionant de sufragii. Mai puţini au fost cei dispuşi să vadă şi marile probleme structurale cu care se confruntă actualul partid de guvernământ, unele cauzate de incapacitatea şi lipsa de imaginaţie politică a liderilor de a răspunde unor astfel de provocări ; altele ţin de neputinţa generalizată de a ţine pasul cu vremurile, într-o perioada în care rolul istoric al partidelor clasice este epuizat. Noua generaţie a partidului este constituită din oportunişti, tehnocraţi de hîrtie şi mercenari. Încep să dispară cele mai importante elemente dintr-un partid: cadrele şi mai evident, ideologia. PSD este partidul capitaliştilor autohtoni. Mare parte din deţinătorii locali de capital sunt în PSD, sau în orice caz, apropiaţi acestuia, chiar dacă în ultima perioadă raidurile DNA mai decapitează periodic vârfuri importante ale organizaţiilor. Asta explică de ce accesul la punctele de comandă ale statului a fost mereu esenţial pentru obţinerea şi exercitarea puterii.

A face apel la tema reformării PSD este o dovadă de supremă naivitate intelectuală. Atâta vreme cât poveţele privind eventuale schimbări profunde în politica social-democrată vin chiar de la armata proprie de aşa-zişi baroni sau baroneţi, şansele ca ele să se producă sunt nule. Niciodată, nici măcar în clipele în care a fost confruntat cu dispariţia datorită luptelor interne şi sciziunilor, PSD nu şi-a formulat o agendă reală a reinventării identităţii sale. Ca urmare concluzia logică e că în Romania e nevoie urgentă de un partid european de stânga, o alternativă dominată de umanism, decenţă şi pragmatism, o expresia politică a altruismului, a iubirii aproapelui, a sensibilităţii pentru suferinţele şi aspiraţiile celorlalti. Şi dacă reuşim să ne desprindem de frica noastră ancestrală faţă de un vocabular care să ne aducă aminte de alte timpuri, poate acceptam ideea unui partid socialist modern, cu o tactică adaptată la noile condiţii istorice, capabil să refacă mesajul atractiv al stângii.

Sunt multe lucruri de spus şi de analizat privind rolul jucat de mass-media şi în special de televiziuni. Poziţionarea lor de o parte sau alta a baricadei a fost supărător de evidentă pentru toată lumea (poate mai puţin pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului), ca şi docilitatea lor faţă de o grupare sau alta. Mi-am adus aminte de un aforism al scriitorului sârb Alexandar Cotric: „Cele mai importante funcţii în partidul de guvernământ le deţin preşedintele partidului şi directorul televiziunii”. Ca şi partidele, ca şi candidaţii, televiziunile au facut multe greşeli, cu care i-au penalizat chiar pe cei pe care îi susţineau. Poate cineva explica cui a folosit supraexpunerea premierului sau prezenţa insistentă pe toate ecranele a unui grup de comunicatori ai PSD enervanţi, aroganţi şi antipatici ?

Sa nu înţelegeţi că pe dreapta lucrurile stau mai bine. Acolo încă lumea suferă de entuziasmul morbid al celor care cred că au câştigat alegerile prezidenţiale iar Iohannis ar trebui să le fie recunoscător. Adevărul este altul, iar ei ar trebui să îi mulţumească noului preşedinte fără de care ar fi rămas în bătaia vântului. Dar din beţia asta se vor trezi rapid, marea lor problemă este lipsa de oameni. Dacă noul PNL va trebui să-şi aleagă preşedintele dintre Orban şi Atanasiu, e vai de mama lor !