Este un alt dicton, care călăuzeşte modul de viaţă al românilor. Indiferent de domeniu. Aţi întâlnit, cu siguranţă, la fiecare drum pe care l-aţi făcut la supermarket, acele persoane care au cărucioarele doldora cu tot felul de produse. Unii au scuza că iau marfă din supermarket ca să o vândă în magazinele lor şi ar fi logic să cumpere mai mult. În schimb, ceilalţi cumpără cu nemiluita fără să ţină cont de ceea ce le trebuie cu adevărat, aruncând, apoi, jumătate dintre produse la gunoi. Nu cumpără neapărat pentru că le trebuie cantităţi industriale, ci pentru că aşa le place lor, când sunt în supermarket să aibă coşurile pline, pentru că se întâlnesc cu anumiţi cunoscuţi şi nu dă bine să aibă doar două trei produse cumpărate. Asta ca să nu mai spun că nici măcar nu cumpără ceva de calitate, ci doar ca să fie la număr. Calitatea este ceva opţional, pentru cei mai mulţi. Cantitatea e de bază. Exemplul este valabil în mai toate domeniile, nu doar în cel alimentar. Românul cumpără orice dacă e ieftin, sau la un preţ mai bun, şi cumpără mai mult, ca să fie. O pereche de pantofi la 80 de lei! Uauuu! Să îmi iau şi eu patru! Bluziţă la doar 20 de lei! Îmi iau şi eu cinci! Gentuţă la doar 100 de lei! Să-mi daţi vreo şase, vă rog, dar de culori diferite! Au plasme la doar 800 de lei. Ha, ce mişto! Îmi iau trei, ca să pun una în baie şi una în debara.

Povestea asta se extinde şi atunci când vorbim despre programul televiziunilor, despre cumulul de diplome, sau despre modul în care angajatorii îşi aleg angajaţii.

La televiziuni, totul trebuie să fie mult. La cele sportive, meciuri cu nemiluita, indiferent că au calitate sau nu. La cele de ştiri, îi bagi omului pe gât toate tâmpeniile, doar ca să fie multe, nu ca să ai calitate. Vai, aţi avut doar 20 de ştiri? Noi am dat 45! Aberaţii, ce-i drept, dar le-am dat! 

Cu diplomele, la fel. Să ai multe, chiar dacă tu nu ai bagajul de cunoştinţe necesar pentru a avea măcar una, pe bune. Dă bine să ai trei-patru mastere, chiar dacă acordul dintre subiect şi predicat nu-ţi iese niciodată. Nu este vina ta. Ci a angajatorului, care se uită în CV, în loc să te pună să demonstrezi că ştii să faci ceva.

Să fie mult! Doar atât? Mai trebuie! Nu contează ce, dar mai trebuie. Când ne vom obişnui să apreciem calitatea,  vom pune bazele unei societăţi normale, în care să primeze valoarea, nu neapărat numărul. Eu nu cred că voi apuca să văd schimbarea asta, dar sper că va apărea.