Pentru că la sfârşitul săptămânii mergem să ne votăm preşedintele, poate că ar fi bine să ne deconectăm un pic de la această nimicitoare campanie electorală, mai manipulatorie ca niciodată. Dar înainte de orice simt nevoia să semnalez două subiecte care mi se par de o importanţă excepţională pentru acest moment al vieţii politice româneşti.

Primul: am mai scris, îmi este greu să înţeleg anvergura operaţiunilor DNA în zilele premergătoare alegerilor, comparativ cu perioada similara a ultimului scrutin electoral, când procurorii anticorupţie  şi-au luat o pauză de o lună. Nimeni nu spune că instituţia să-şi închidă porţile pentru că trebuie să mergem nestresaţi la urne pe 2 noiembrie, dar belşugul de evenimente care se revarsă peste noi zi de zi, nu mi se pare de bun augur ; spun asta în condiţiile în care subiectele din cutiile Pandorei deschise în perioada electorală au o asemenea amploare, încât nu vor putea fi rezolvate mulţi ani de aici înainte (a se vedea doar dosarele retrocedărilor ilegale). Dacă până acum ne plângeam de amestecul ilegal al politicienilor în justitie, acum pluteşte în aer senzaţia că rolurile s-au inversat şi că oamenii legii sunt cei care direcţionează mersul politichiei românesti. Să fiu cinstit, nu prea înţeleg cine e la butoane, dar rezultatele sunt devastatoare ; este suficient să remarcăm teribila implozie declanşată de ultimile întâmplări în interiorul PSD.  

A doua : cred că Parlamentul României trăieşte cea mai neagră perioadă a existenţei sale de 24 de ani. Cum bine spunea un filozof şi scriitor român, comparativ cu ce se întâmplă acum, primele parlamente româneşti de după 1990 semănau cu Camera Lorzilor. Şi nu mă refer doar la calitatea execrabilă a celor ce compun legislativul românesc, la turma transpartinică de politicieni aflaţi în urmărire penală, la juriştii care încalcă legea cu maximă competenţă, la şleahta de huligani publici certaţi cu gramatica limbii române dar prezenţi în fiecare seară la televizor sau la camarila de mahalagioaice dispuse să presteze pentru orice, funcţie de interese. Mă refer la procesul de legiferare sleit şi la atâtea legi nedrepte, trecute cu acordul vinovat al majorităţii ; mă refer la gravele piedici puse în calea justiţiei prin modul în care se răspunde de către Legislativ la solicitările acesteia în cazuri de extremă gravitate. Toate acestea nu fac altceva decât să afecteze însăşi esenţa a ceea ce ar trebui să reprezinte „organul reprezentativ suprem al poporului român”. Aşa se nasc întrebări periculoase privind rolul, viabilitatea şi chiar necesitatea Parlamentului. Unei democraţii fragile ca a noastră, numai asta îi mai lipsea !

Cu greu se poate vorbi de o campanie electorală, atâta vreme cât ea este acoperită de scenariul dezlănţuit al luptei anticorupţie; teledosarele scoase la iveală exact la momentul oportun sunt cu mult mai atrăgătoare decât progamele şi sloganurile candidaţilor, în care nu mai crede nimeni. Pentru a nu fi acuzat că sunt de partea unuia sau altuia dintre competitori, nu voi face referiri la şansele acestora. Şi totuşi, ţinând cont de repetatele mele apeluri la raţiune şi respectarea prevederilor Constituţiei în alegerea candidaţilor pentru Cotroceni, aş avansa şi eu un scenariu (mai ales că nu are nici o şansă să se concretizeze prin vot) : preşedinte Teodor Meleşcanu, premier Victor Ponta. Teodor Meleşcanu, diplomat de carieră, ambasador, ministru de externe şi ministru al apărării naţionale, un om cu o experienţă dovedită şi o mare capacitate de mediere, este, după părerea mea, candidatul care se pliază cel mai bine pe prevederile legii supreme. Victor Ponta, un tânăr de 42 de ani, căruia trebuie să i se dea şansa de a-şi continua munca de la Guvern şi de a dovedi că poate reuşi. Un cuplu care ar îmbina perfect echilibrul şi experienţa cu ambiţia şi entuziasmul tinereţii. Saltul dorit acum al premierului în fotoliul de la Cotroceni ar putea fi catastrofal pentru viitoarea sa carieră.

Scriu acest articol în duminica Sfântului Dumitru, dar s-ar putea ca mâine 27 octombrie să avem parte de o răsturnare totală a situaţiei odată cu decizia ÎCCJ în dosarul de incompatibilitate al candidatului Iohannis; un mare examen, nu atât pentru primarul Sibiului, cât pentru Justiţia din România…  

Nu pot sa închei fără să amintesc de superba saptămâna de tenis si mândrie oferită de Simona Halep. Pentru că am jucat şi eu ceva tenis în viaţă, mi-am permis să apreciez că Simona va fi o mare jucătoare abia când le va învinge pe marile campioane din topul mondial. Ei bine, la Turneul Campioanelor constănţeanca mi-a arătat cât de nepriceput sunt; nu le-a învins, le-a masacrat pe cele mai bune jucătoare din lume. Dar mai mult decât orice, le-a oferit reprezentanţilor Marelui Licurici o lecţie de corectitudine şi onoare: a câştigat în meciul din grupă cu Ivanovici setul cu care a dus-o cu ea pe americanca Williams în semifinale şi în finală, cu riscul de a-şi micşora propriile şanse la câştigarea turneului! Iar înfrângerea din finală mi-a amintit o vorbă celebră în sport: există victorii care te coboară şi înfrângeri care te ridică! Bravo Simona!

Poate învaţă ceva şi nişte politicieni români a căror principală preocupare este slugărnicia în faţa americanilor …