Ultimele evenimente de pe scena politică românească îmi amintesc şedinţele Biroului Permanent Naţional ale Partidului Democrat din anii 2003 – 2004. Aveau loc în fiecare luni la ora 11 şi participam la ele atât în calitate de senator cât şi de preşedinte al PD Prahova. De vreo doi ani partidul era condus de Traian Băsescu şi cum se apropiau alegerile – locale şi generale – fiecare dintre întâlnirile conducerii însemnau tot atâtea momente de pregătire a programului electoral. A fost momentul în care Băsescu a început să impună o perversă strategie politicianistă: aşa zisa promovare a tinerilor. „Să puneţi pe liste numai oameni NOI, oameni TINERI, pe aştia îi votează lumea, pot fi şi nătângi” ; o lozincă repetată obsesiv de viitorul şef la statului şi care, trebuie să recunoaştem, i-a ieşit şi nu o singură dată ci şi în 2004 şi în 2008. O strategie care a dat bine la populaţie şi a fost o componentă importantă a succesului cu care Traian Băsescu a caştigat prezidenţialele, iar PDL a făcut un scor peste 30%.

Cine au fost aceşti tineri şi ce s-a ales de ei ? O trupă de epigoni, mulţi fără trecut şi sigur fără viitor, ajunşi de multe ori în funcţii pe care nu le-au înţeles nici după ce le-au părăsit, politicieni artificiali posesori ai unui nou limbaj de lemn care i-ar fi făcut să pufnească în râs şi pe foştii activişti PCR. Dar oamenii şi-au făcut datoria, servind cu obedienţă o cauza pe care Traian Băsescu a avut abilitatea a se căţăra şi a ajunge în vârful ierarhiei sociale. Îşi mai aduce cineva aminte de ei ? Grupare tristă de expiraţi înainte de vreme, fabrica PDL de produs zombi s-a prăbuşit, fiind un semnal al falimentului tinerei generaţii de politicieni.

Mi-am adus aminte de toate acestea, urmărind evoluţia de azi a unora dintre demnitarii noii puteri şi a guvernului format de tânărul premier Victor Ponta. Problemele în privinţa selecţiei conducătorilor au rămas aceleaşi ; competenţa, experienţa, profesionismul sunt lăsate pe plan secund ; criteriile esenţiale sunt legăturile de rudenie sau de prietenie, obedienţa, preocuparea asiduă după imagine, după o popularitate îndoielnică. Cel puţin primul ministru n-ar trebui trebui să uite vorbele de duh ale lui George Washington, primul preşedinte al SUA : „Popularitatea, din păcate, nu înseamnă arta de a guverna”. Iar domnul Ponta ar trebui să se gândească în primul rând la o buna guvernare de care ţara asta are atâta nevoie şi pentru care atâţia cetăţeni i-au dat votul.

Una din marile dezamăgiri ale grupării ajunse la putere este junele Dan Şova, pentru care a fost croit cel mai tare mega-minister din ultimii ani. Un politician guraliv şi priceput în toate, prietenul şi locotenentul premierului la Marile Proiecte şi Transporturi (deşi este absolvent de drept şi istorie) a izbutit isprava unor rateuri pe toată linia. Harta României, brăzdată de autostrăzi prezentată de Dan Şova, având ca termen ţintă alegerile din 2016, a devenit subiect de glumă pe televiziuni sau pe internet. Pentru noi, prahovenii, marea deziluzie e legată de Autostrada Comarnic – Braşov. În 2013 Şova declara că doreşte ca aceasta să fie gata cel târziu în octombrie 2015, adică în maximum doi ani de la momentul în care se dă ordinul de începere a lucrărilor, estimat pentru luna octombrie 2013. Am trecut de mijlocul anului 2014 şi nici până acum nu s-a semnat contractul de concesiune, urmare faptului că finanţarea lucrărilor este pusă sub semnul întrebării. Este doar unul din eşecurile pentru care Şova a fost dat afară şi trimis acolo unde se speră să fie ceva mai priceput: purtător de vorbe în campania prezidenţială a şefului său.

Desigur, rămâne de baladă numirea de la Ministerul Finanţelor, în baza „criteriului de performanţă” esenţial – tinereţea – a Ioanei Petrescu. „Domnişoara Usturoi” cum a fost poreclită urmare unor apeluri hilare transmise în eter, a reuşit să fie exemplul perfect al modului în care erorile în selecţia conducătorilor pot duce o ţară de râpă. Povestea de la Cotroceni, cu disputa între Traian Băsescu pe de o parte şi Ponta – Petrescu pe tema reducerii CAS nu poate decât să ne înspăimânte dacă avem curiozitatea de a cerceta cine administrează finanţele ţării. Mai bine înserăm o glumă care circulă pe net : „După ce au văzut înregistrarea cu Ioana Petrescu la Cotroceni, sute de studenţi de la Harvard s-au transferat la Spiru Haret: Per total taxele sunt mai mari, dar măcar înveţi ceva, nu ca Ioana Petrescu”

Gluma-i glumă, dar nouă nu ne rămâne decât nesiguranţa indusă de cei care ne conduc,  care au grijă de finanţele ţării, care decid în materie de infrastructură, educaţie, sănătate, etc. Şi nu de azi, de ieri …