În România, ar putea fi înfiinţate cel puţin alte două fabrici de îmbuteliere a apelor minerale.

Anunţul a fost făcut de Radu Dumitru, directorul general al Societăţii Naţională a Apelor Române (SNAM), care a declarat că instituţia pe care o conduce urmăreşte să construiască cel puţin două fabrici de îmbuteliere a apelor minerale, în condiţiile în care, în prezent, compania deţine doar licenţe de explorare şi exploatare a apelor.

"Acum, noi doar exploatăm apa şi o dăm spre îmbuteliere companiilor de pe această piaţă. Însă vrem să avem şi noi cel puţin două fabrici de îmbuteliere. Statul are foarte multe obligaţii faţă de spitale, faţă de şcoli şi altele şi ne dorim să acoperim cel puţin o parte din aceste obligaţii ale statului”, a spus Dumitru, citat de agerpres.ro.

Potrivit acestuia, doar 30% din debitul de apă potabilă din România este valorificat, iar restul de 70% se pierde, întrucât nu există suficiente capacităţi de îmbuteliere.

"Potenţialul de investiţii pe această piaţă este extraordinar. Pentru o fabrică cu o capacitate de 50.000 de sticle pe zi, investiţia necesară este de 8-10 milioane de euro. Putem să facem aceste investiţii şi pe bani europeni, întrucât am demonstrat că suntem o companie eligibilă pentru accesarea fondurilor europene", a adăugat Dumitru.

Societăţii Naţională a Apelor Române deţine în prezent 82 de licenţe, adică 75% din totalul licenţelor la nivel naţionale, din care 68 de exploatare şi restul de explorare.