Autorităţile americane şi cele europene, inclusiv cele din România, au anunţat închiderea, în cadrul unei operaţiuni mixte a 328 de site-uri de shopping online ce aveau la vânzare produse contrafăcute, relatează AFP, citând un comunicat comun.
De partea americană, agenţii serviciului vamal şi ai securităţii interne (Homeland) au pozat în simpli cumpărători şi au identificat nu mai puţin de 177 de site-uri care vindeau produse contrafăcute a nouă mărci, printre care producătorul de echipamente sportive Nike, bijutierul Tiffany sau liga de baschet americană (NBA).
Sub bannerul Europol, autorităţile franceze, britanice, belgiene şi române au procedat la închiderea a 151 de site-uri ce utilizau în mod fraudulos nume de domenii precum .eu sau .fr, potrivit comunicatului.
Peste 150.000 de dolari proveniţi din vânzarea acestor produse, efectuate prin sistemul de plată online PayPal, au fost de asemenea confiscaţi de anchetatori, conform aceleiaşi surse.
"Aceste parteneriate între SUA şi Europa sunt vitale pentru a-i prinde pe răufăcătorii care păcălesc, peste tot pe Glob, consumatori care nu bănuiesc nimic", a explicat Mark Witzal, directorul adjunct al Centrului de protecţie a proprietăţii intelectuale IPR de la Washington, care a coordonat operaţiunea. Produsele contrafăcute aduc atingeri companiilor legale şi prezintă adesea riscuri în termeni de sănătate şi siguranţă pentru consumatori, a adăugat Rob Wainwright.
Au fost închise peste 300 de site-uri de comert electronic
26 iunie 2013
(124 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cel mai folosit produs de către români dispare din magazine din luna iulie
(27 aprilie 2018)
630 vizualizări
Taxele pentru activităţi miniere, majorate cu 28%
(11 iulie 2013 - Cristina IANCU)
196 vizualizări
Camera de Comerţ a României are o reprezentanţă şi în Italia
(4 iulie 2013 - Cristina IANCU)
271 vizualizări
Lista lui Juncker: Proiecte de investiţii de 1,3 trilioane euro, trimise de statele membre
(9 decembrie 2014)
87 vizualizări
Companiile ruseşti retrag miliarde de dolari din Occident de teama unor sancţiuni economice
(17 martie 2014)
100 vizualizări
ANRE a suspendat licitaţia trimestrială de energie electrică pentru populaţie, pentru a evita o creşterea facturilor
(8 august 2017)
250 vizualizări
Hipermarketurile se mută la ieşirea din oraş
(18 august 2017)
123 vizualizări
Dosarul de evaziune fiscală la Petrotel Lukoil a fost închis
(18 noiembrie 2017)
1239 vizualizări
Sebastian Vlădescu a plătit o parte din cauţiune cu LINGOURI de aur
(30 mai 2018)
121 vizualizări
Marea Britanie asaltată de români pentru obţinerea de ajutoare sociale
(4 noiembrie 2013)
109 vizualizări
TVA de 9% la produsele bio, dar după discuţiile cu FMI
(12 noiembrie 2013)
78 vizualizări
Arctic a anunţat că va deschide a doua fabrică şi se pregăteşte să o deschidă pe a treia
(16 iulie 2016 - Constantin IANCU)
731 vizualizări
Moştenitorul Samsung a fost arestat pentru dare de mită şi deturnare de fonduri
(17 februarie 2017)
316 vizualizări
Românii care pleacă din ţară riscă amenzi între 50 şi 100 de lei dacă nu anunţă ANAF-ul
(12 septembrie 2017)
465 vizualizări
Piloţii Ryanair resping bonusul de 12.000 de lire pentru a lucra ore suplimentare
(21 septembrie 2017)
539 vizualizări
Veniturile Facebook au crescut cu 39% în trimestrul doi, la 4,04 miliarde dolari
(30 iulie 2015)
54 vizualizări
Firmele „pe zero” şi cele cu pierderi continue, monitorizate de Fisc
(1 iulie 2017)
259 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























