SUA sunt pe cale să-şi piardă statutul de cea mai mare putere economică a lumii în acest an, scrie Financial Times.
China va depăşi Statele Unite în acest an, devenind cea mai mare economie la nivel global în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, arată un raport al Programului Internaţional de Comparaţie al Băncii Mondiale.
Acelaşi document arată că India s-a instalat deja pe locul al treilea, devansând Japonia.
Estimările au fost realizate în funcţie de cursurile de schimb valutar şi de preţuri, comparaţia fiind efectuată la paritatea puterii de cumpărare, care măsoară "valoarea banului" în fiecare ţară.
SUA este cea mai mare economie a lumii începând din 1872, când a devansat Marea Britanie. Majoritatea economiştilor estimau că China va depăşi SUA abia în anul 2019.
China, cea mai mare putere economică a lumii
1 mai 2014
(147 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cele mai mici tarife la mobil din UE sunt în România
(7 august 2013)
84 vizualizări
Toate trenurile electrice din Olanda sunt acum alimentate numai cu energie eoliană
(30 ianuarie 2017)
71 vizualizări
Se scumpesc ţigările!
(14 septembrie 2015)
67 vizualizări
Beijing este noua capitală a miliadarilor
(25 februarie 2016)
418 vizualizări
INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 1,9% în iulie
(5 septembrie 2014)
77 vizualizări
Suma uriaşă pierdută de România din fondurile europene pentru agricultură
(21 decembrie 2016)
282 vizualizări
Autobuzul românesc pe care nu-l vrea nimeni
(27 septembrie 2017)
593 vizualizări
Cât ar fi fost PIB-ul dacă românii n-ar fi plecat la muncă în străinătate
(18 august 2016)
73 vizualizări
Unele bănci importante din lume au început să taxeze depozitele în euro
(22 octombrie 2014)
92 vizualizări
40% din tichetele Rabla s-au epuizat/ Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Fondurile ar putea fi suplimentate
(24 mai 2017)
425 vizualizări
Cesionarea proiectelor pe Startup Nation este legală
(6 februarie 2018)
549 vizualizări
Premierul susţine majorarea salariilor bugetarilor cu 10 la sută, dacă nu va fi depăşită limita de deficit
(16 noiembrie 2015)
658 vizualizări
Iohannis a promulgat legea care majorează SALARIILE mai multor categorii de angajaţi
(28 iunie 2017)
215 vizualizări
Programul Prima Maşină. A fost acordat primul credit
(7 aprilie 2015)
128 vizualizări
Cum pot obţine românii din străinătate până la 40.000 de euro pentru afaceri în ţară
(2 noiembrie 2017)
207 vizualizări
Meseriile rare cel mai bine plătite din România sunt controlor de trafic aerian, monitor de studii clinice sau somelier
(6 aprilie 2017)
263 vizualizări
Directorul general al Tarom a fost suspendat din funcţie
(18 martie 2016)
62 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























