Producătorul francez de pneuri Michelin a anunţat, ca până la finele lui 2016 va închide două uzine din Europa, cea de la Fossano (Italia) şi cea de la Oranienburg (Germania), urmând ca până la finele lui 2018 să închidă şi o a treia uzină la Ballymena (Marea Britanie), transmite AFP.
Un număr total de aproape 1.500 de salariaţi vor fi afectaţi de aceste închideri.
‘Pentru a finanţa aceste proiecte de reorganizare, grupul Michelin va înregistra un provizion de aproximativ 280 de milioane de euro în bilanţul consolidat la 31 decembrie 2015′, a precizat grupul francez într-un comunicat de presă.
În Europa, Michelin are peste 65.000 de salariaţi şi dispune de aproximativ 40 de facilităţi industriale care asigură 40% din activitatea sa.
‘De mai mulţi ani, contextul concurenţial şi criza economică au afectat piaţa europeană de pneuri, în special piaţa pneurilor noi şi reşapate pentru camioane. Pentru a-şi păstra poziţia de cel mai mare producător şi a continua creşterea în Europa, Michelin ar dori să-şi consolideze poziţionarea pe produsele cu valoarea adăugată mare’ subliniază grupul francez.
Grupul Michelin şi-a început activitatea în România în august 2001. În prezent, Michelin are în România aproape 3.000 de angajaţi, trei uzine — două la Zalău şi una la Floreşti — şi o reţea comercială. Începând cu anul 2005, România a devenit centru regional pentru operaţiunile comerciale ale grupului Michelin în Albania, Bulgaria, Croaţia, Bosnia, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.