Liberalizarea pieţei industriale a gazelor înainte de termenul prevăzut în calendarul de dereglementare este un pas periculos atât pentru consumatorii industriali, cât şi pentru operatorii din sectorul gazelor, a declarat, marţi, Frank Hajdinjak, şeful diviziei din România a companiei germane E.ON, prezent la o conferinţă pe teme energetice, scrie Agerpres.
Anterior, în aceeaşi conferinţă, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a afirmat că a propus Guvernului anularea calendarului de liberalizare a pieţei gazelor pentru consumatorii non-casnici începând din această vară, deşi calendarul prevedea finalizarea liberalizării la 31 decembrie 2014.
'Acest pas este foarte periculos pentru industrie şi pentru toţi operatorii din sectorul gazelor, pentru că scade consumul, scad volumele furnizate, iar noi pierdem consumatorii. Să fim serioşi, nu avem piaţă, din moment ce există doar doi producători interni. Consiliul Concurenţei ar trebui să se uite la acest sector. O măsură ar fi să spargem producătorii, astfel încât în loc de doi să fie şase-şapte şi să existe competiţie pe piaţă', a spus Hajdinjak.
Preşedintele ANRE explicase anterior că măsura este necesară întrucât preţul pieţei a devenit mai mic decât cele stabilite în calendarul de liberalizare, ca urmare a scăderii preţurilor pe pieţele internaţionale şi a unor importuri mai mici de gaze.
'Propunem Guvernului ca de la 1 iulie să finalizăm procesul de liberalizare din sectorul industrial şi să beneficieze şi aceştia (consumatori non-casnici — n.r.) de posibilitatea de a accesa preţuri mai mici decât cele prevăzute în calendar. Calendarul actual prevedea creşteri de preţuri la niveluri mai mari decât sunt preţurile acum, ceea ce nu mai este fezabil, aşa că propunem anularea calendarului', a spus Havrileţ.
El a arătat că 75% din piaţa gazelor sunt consumatori industriali, din care 16% încă plătesc tarife stabilite de ANRE, iar pentru aceştia este necesară eliminarea calendarului de liberalizare.
Restul de 25% din piaţa reprezintă consumul casnic, pentru care liberalizarea va fi finalizată în 2018.