Bonurile în valoare de 183 lei emise la 5 mai au ieşit câştigătoare la extragerea de duminică a Loteriei fiscale, fondul total de premiere, de un milion de lei, fiind împărţit la maximum 100 de persoane.
Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al companiei Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse de luni la sediile ANAF. Persoanele care deţin un bon câştigător trebuie să-l depună în original la Fisc, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.
Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie va elibera o copie a acestora cu menţiunea "conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.
Bonurile fiscale în valoare de 183 lei emise la 5 mai au ieşit câştigătoare la extragerea de duminică
18 iunie 2018
(74 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Firmele care angajează tineri vor primi 200 de euro şi 500 de lei pentru fiecare salariat timp de 1 an
(8 aprilie 2015)
96 vizualizări
Elveţia ar putea prelungi restricţiile pe piaţa muncii pentru români
(28 decembrie 2013)
105 vizualizări
LOTERIA BONURILOR FISCALE: Peste 500 de oameni au revendicat premiile pentru extragerea din iunie
(5 august 2015)
139 vizualizări
Te poate obliga angajatorul să primeşti banii într-un cont bancar?
(17 septembrie 2017)
664 vizualizări
MFP: Extragere ocazională în 27 decembrie 2015, la Loteria bonurilor fiscale
(23 septembrie 2015)
392 vizualizări
Muncitorii din fabricile Zara au ascuns mesaje de ajutor în haine
(13 noiembrie 2017)
518 vizualizări
12 materiale audio-video de tip podcast, produse de Asociaţia GO-AHEAD, sunt disponibile cetăţenilor judeţului Prahova în vederea familiarizării acestora cu conceptele de cetăţenie activă şi digitală
(19 mai 2023)
121 vizualizări
Preţul reglementat al energiei electrice va creşte
(17 decembrie 2015)
64 vizualizări
UE vrea să limiteze consumul industrial de energie din cauza Rusiei
(2 septembrie 2014)
71 vizualizări
Românii din străinătate şi străinii cu activităţi în România trebuie să depună declaraţiile de venit la ANAF până la 25 mai
(13 mai 2017)
366 vizualizări
Accizele la carburanţi vor fi reduse
(18 februarie 2015)
134 vizualizări
Cea mai mare bancă de celule stem din România are probleme financiare
(4 decembrie 2014)
564 vizualizări
Banca Transilvania are o sucursală la Roma
(4 ianuarie 2014)
159 vizualizări
Nivel record pentru francul elveţian faţă de euro
(15 ianuarie 2015)
107 vizualizări
A fost desemnat câştigătorul pentru elaborarea documentaţiei necesare construirii unui tronson de 72 de kilometri al drumului de mare viteză Ploieşti - Paşcani
(6 iulie 2018)
81 vizualizări
Ford opreşte temporar producţia B-Max de la Craiova în martie şi aprilie
(19 februarie 2014)
61 vizualizări
Cale ferată de mare viteză construită de chinezi între Belgrad şi Budapesta
(18 decembrie 2014)
75 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























