Compania OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, a anunţat miercuri că a făcut o descoperire de ţiţei în apele de mică adâncime din Marea Neagră, iar producţia ar putea începe în 3-4 ani.
Descoperirea a fost făcută în perimetrul Istria, la o distanţă de circa 60 kilometri de ţărm şi la o adâncime de 2,1 kilometri sub fundul mării. Adâncimea apei în acea zonă este de 50 metri.
"Marea Neagră este o zonă foarte importantă pentru OMV Petrom, o zonă în care există în continuare potenţial pentru noi descoperiri. În prezent, producţia din zona de mică adâncime a Mării Negre reprezintă circa 18% din producţia totală de hidrocarburi a companiei în România", a declarat în comunicat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Explorare şi Producţie.
Dacă se va dovedi rentabilă, producţia din noua descoperire ar putea începe în 3-4 ani, costurile necesare dezvoltării fiind evaluate la peste 100 milioane de euro, potrivit comunicatului.
Primele estimări rezultate din testele de producţie indică o producţie potenţială pe sondă de 1.500-2.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi.
Comparativ, producţia medie zilnică de ţiţei a OMV Petrom în România a fost în 2013 de 78,4 mii bep/zi.