Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit procedura de declarare şi stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, iar aceasta urmează să fie aprobată prin ordin al preşedintelui ANAF.
„Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 din Codul Fiscal (salarii, pensii, chirii, indemnizaţii etc.) datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate astfel: lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, şi au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia, sau la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii, prin depunerea declaraţiei, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe ţară”, se arată într-un comunicat al ANAF transmis, luni, Agerpres.
De asemenea, persoanele fizice care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse, sub salariul minim brut pe economie, şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate în aceleaşi condiţii, respectiv cu aplicare cotei individuale (5,5%) la salariul minim brut pe economie.
„Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declaraţiei, fie la data depunerii declaraţiei, în funcţie de opţiunea exercitată de persoana fizică”, se mai arată în comunicatul ANAF.