Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a aprobat o nouă procedură, valabilă de la 1 ianuarie 2016, prin care actele administrative pot fi contestate de contribuabili. Aceasta este cuprinsă într-un act normativ care a abrogat vechile reglementări în domeniu.

Ordinul ANAF nr. 3741/2015 privind  aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 975 din 29 decembrie 2015 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. Acesta cuprinde o nouă procedură de contestare a actelor administrative fiscale.

Noul Cod de procedură fiscală stabileşte la art. 268 alin (2) că orice persoană care consideră că a fost lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal este îndreptăţit să depună o contestaţie.

Concret, pot fi contestate atât baza de impozitare, cât şi creanţa fiscală stabilite prin decizie de impunere (acestea se contestă doar împreună, n.red.), cât şi deciziile de nemodificare a bazei de impozitare prin care nu sunt stabilite creanţe fiscale.

În cazul deciziilor referitoare la bazele de impozitare, prevăzute de Codul de procedură fiscală la art. 99, este important de ştiut că bazele de impozitare se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impozitare, în situaţia în care venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia trebuie să cuprindă şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului.

Ordinul ANAF nr. 3741/2015 stabileşte că în cazul deciziilor emise potrivit art. 99 din Codul de procedură fiscală, bazele de impunere pot fi contestate numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere.

În ceea ce priveşte bazele de impozitare constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impozitare, acestea pot să fie atacate numai prin contestarea respectivei decizii.

Ordinul ANAF nr. 3741/2015 prevede că orice contestaţie se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, cu excepţia situaţiei în care actul administrativ fiscal atacat nu cuprinde unul dintre următoarele elemente:

• Posibilitatea de a fi contestat;
• Termenul de depunere a contestaţiei;
• Organul fiscal la care se depune contestaţia.

În cazul de mai sus, contestaţia poate fi depusă în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal.

Aşadar, potrivit art. 270 din noul Cod de procedură fiscală, termenul de depunere a unei contestaţiei este de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal. Până acum, acest termen era de 30 de zile. Prin intermediul Ordinului ANAF nr. 3741/2015, este clarificat modul de stabilire a a acestui termen.

Concret, dispoziţiile privind termenele de depunere se aplică diferit, în acest caz existând patru situaţii diferite în care se poate regăsi un contribuabil, după cum urmează:

• A. Termenul de depunere a contestaţiei se calculează pe zile libere, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.

De exemplu, dacă actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului în data de 29 iunie, termenul de 45 de zile începe să curgă de la data de 30 iunie şi se împlineşte în data de 13 august, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei este 14 august.

• B. Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat (de exemplu, zile de repaus săptămânal) se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

De exemplu: În situaţia în care data de 30 iulie prezentată la exemplul anterior este sâmbătă, ultima zi de depunere a contestaţiei este luni, 1 august.

• C. Termenul de 3 luni prevăzut la art. 270 alin. (4) din Codul de procedură fiscală se sfârşeşte în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare.

De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului în data de 15 ianuarie, termenul de 3 luni se sfârşeşte în data de 15 aprilie, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei este data de 15 aprilie.

• D. Termenul care, începând la data de 29, 30 sau 31 a lunii, se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi se va socoti împlinit în ultima zi a lunii.

De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat în data de 30 noiembrie, termenul de 3 luni se sfârşeşte în ultima zi a lunii februarie, respectiv 28 sau 29 februarie, reprezentând ultima zi de depunere a contestaţiei.

Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, iar la primirea contestaţiei organul emitent al actului administrativ fiscal va întocmi dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare. 

Dosarul contestaţiei trebuie să cuprindă: contestaţia în original, ce trebuie să poarte semnătura persoanei îndreptăţite, împuternicirea avocaţială/procură/mandat în original sau în copie legalizată, după caz, actul prin care se desemnează administratorul special/administratorul judiciar/lichidatorul, actul administrativ fiscal atacat, în copie, precum şi anexele acestuia, dovada comunicării actului administrativ fiscal atacat din care să reiasă data la care acesta a fost comunicat, copii ale documentelor ce au legătură cu cauza supusă soluţionării, documentele depuse de contestator şi sesizarea penală în copie, dacă este cazul.

În cazul în care contestaţia este depusă direct la organul competent de soluţionare, acesta o transmite organului emitent al actului atacat, în vederea constituirii dosarului contestaţiei, a verificării condiţiilor procedurale, precum şi a întocmirii referatului cu propuneri de soluţionare.

În ce condiţii poate fi retrasă o contestaţie

După depunerea unei contestaţii, orice contribuabil are dreptul de a o retrage în orice moment până la soluţionarea ei. Mai mult, prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie, atâta timp cât este respectat termenul general de depunere a acesteia.

La fel ca şi până acum, contestaţia poate fi retrasă în tot sau în parte.

„În situaţia în care cererea de retragere are ca obiect doar anumite capete de cerere din contestaţia iniţială, despre aceasta se va face menţiune în decizia emisă în soluţionarea cauzei; contestaţia şi cererea de retragere parţială vor fi conexate, pentru o mai bună soluţionare a cauzei.”, se arată în actul normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

Cererea de retragere trebuie să fie semnată de contestator sau de împuternicit, cu îndeplinirea aceloraşi condiţii de formă prevăzute la formularea şi depunerea contestaţiei. Dovada calităţii de împuternicit se face potrivit legii.

În cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare, cererea de retragere a contestaţiei va purta semnătura administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.

În ce termen pot fi contestate actele prin care se începe executarea silită

În ceea ce priveşte actele administrative fiscale prin care se începe executarea silită a contribuabilului, procedura de contestare este menţionată de art. 213 alin (14) coroborat cu art. 261 din noul Cod de procedură fiscală. Mai precis, termenul de depunere a unei contestaţii este de 15 zile de la comunicarea actului administrativ fiscal.

În acest caz, contestaţia împotriva executării silite trebuie să fie depusă la instanţa de contencios administrativ competentă.

O contestaţie prost argumentată şi probată poate fi respinsă printr-una din cele patru metode precizate de Ordinul ANAF nr. 3741/2015. Mai precis, contestaţia poate fi respinsă dacă este:

• neîntemeiată, în situaţia în care argumentele de fapt şi de drept prezentate în susţinerea contestaţiei nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;
• nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei;
• fără obiect, în situaţia în care sumele şi măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat;
• inadmisibilă, în situaţia contestării deciziilor de impunere emise în temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, având în vedere prevederile art. 268 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, precum şi în situaţia contestării de sine stătătoare a Raportului de inspecţie fiscală sau a Procesului-verbal emis de organele fiscale sau vamale. Această soluţie o pronunţă organul fiscal emitent al actului atacat.

De asemenea, o contestaţie mai poate fi respinsă şi dacă nu a fost depusă la termen, în situaţia în care aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de lege, precum şi în următoarele situaţii:

• a fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, în situaţia în care aceasta este formulată de o persoană fizică sau juridică lipsită de calitate procesuală;
• a fost depusă de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, potrivit legii;
• este lipsită de interes, în situaţia în care contestatorul nu demonstrează că a fost lezat în dreptul sau în interesul său legitim.

Forma şi conţinutul contestaţiei

Potrivit art. 269 din Codul de procedură fiscală, contestaţia se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat şi nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru. Aceasta trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă următoarele informaţii:

• Datele de identificare a contestatorului;
• Obiectul contestaţiei;
• Motivele de fapt şi de drept;
• Dovezile pe care se întemeiază;
• Semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi o dovadă a calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică.

Ordinul ANAF nr. 3741/2015 prevede că, în situaţia în care contestaţia este formulată printr-un împuternicit, va fi prezentată împuternicirea/mandatul-procură în original, copie legalizată sau duplicat, după caz. De asemenea, este menţionat faptul că avocatul trebuie să prezinte împuternicirea în original sau copie legalizată.

Dacă, în schimb, contestatorul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare şi nu mai are dreptul la propria administrare, contestaţia trebuie să poate semnătura administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz, şi trebuie să fie însoţită de actul prin care a fost numit.

În situaţia în care contestaţia nu îndeplineşte cerinţele menţionate mai sus, organele de soluţionare au dreptul să solicite contestatorului, prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, ca în 5 zile de la comunicare să îndeplinească cerinţele respective. În caz contrar, contestaţia este respinsă.

Notă: În ceea ce priveşte obiectul unei contestaţii, acesta poate fi reprezentat numai de sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ atacat.

Anularea totală sau parţială a actului atacat se decide după admiterea contestaţiei

Potrivit legislaţiei fiscale, în soluţionarea contestaţiei, ANAF se pronunţă prin decizie. 

Ordinul ANAF nr. 3741/2015 stabileşte că prin decizie se poate anula parţial/total actul administrativ fiscal. Anularea parţială/totală se poate dispune în cazuri cum ar fi:

• în situaţia în care pentru aceleaşi obligaţii fiscale există două sau mai multe titluri de creanţă,
• dacă organele de inspecţie fiscală, ca urmare a desfiinţării, au depăşit limitele investirii, în cazurile prevăzute la art. 49 din Codul de procedură fiscală, precum şi în alte situaţii în care se impune.

Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ fiscal atacat. Înaintea emiterii deciziei cu soluţie de desfiinţare, organul de soluţionare competent va întreprinde demersurile necesare, dacă se impune, la organul fiscal emitent al actului atacat, respectiv: pentru clarificarea unor situaţii contestate, completarea punctului de vedere cu privire la documentele depuse de contestatar, dispunerea unei cercetări la faţa locului etc. În situaţia în care se pronunţă o soluţie de desfiinţare totală sau parţială a actului atacat, în considerentele deciziei se vor prezenta numai motivele care au condus la desfiinţare.

Prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina contestatorului obligaţii fiscale mai mari decât cele din actul desfiinţat, acesta putând fi contestat potrivit legii. În mod corespunzător nu poate fi diminuată pierderea fiscală cu o sumă mai mare decât cea înscrisă în actul desfiinţat.

SURSA: Avocat.net