Din momentul în care calendarul indică primele zile ale verii, gândul nostru zboară, inevitabil, spre vacanţă. Tocmai de aceea, AFI Ploieşti îşi pregăteşte clienţii pentru concediul binemeritat, în destinaţia la care au visat tot anul! Fie că preferă muntele sau marea, ploieştenii şi nu numai sunt invitaţi să intre în starea de vacanţă, să descopere surprizele pe care AFI Ploieşti le-a pregătit şi să profite de şansa de a câştiga una dintre cele două excursii, una la mare şi una la munte. Campania „Stare de vacanţă” se desfăşoară în perioada 4 iunie – 20 iulie, timp în care iubitorii de shopping se pot înscrie pentru a câştiga premiile puse în joc.
Vara aceasta, cumpărăturile făcute în AFI Ploieşti le pot aduce clienţilor super-premii! Clienţii care se înscriu în competiţie la Info Desk cu bonuri de cumpărături din aceeaşi zi, ce cumulează minimum 300 lei, intră automat în tragerea la sorţi pentru o excursie la munte sau la mare. Mai mult decât atât, roata norocului îşi aşteaptă şi ea participanţii, cu peste 1000 de premii instant.
Surprizele nu se opresc aici, AFI Ploieşti devine destinaţie de vacanţă, un spaţiu în care muntele şi marea se reunesc. „Plaja” AFI Ploieşti, amplasată la parterul mall-ului, recrează atmosfera specifică unei insule exotice, în timp ce etajul centrului comercial aminteşte de o aventură la munte. În plus, starea de vacanţă va fi transmisă tuturor clienţilor cu ajutorul unor surprize pe care AFI Ploieşti le pregăteşte cu ajutorul partenerilor săi. Astfel, vizitatorii mall-ului vor putea să-şi potolească setea cu un pahar de limonadă cu sirop de fructe Laurul, chiar de la barul amplasat pe „plajă”.
Pe de altă parte, în zona „muntoasă” de la etajul mall-ului, cei mici vor avea ocazia să descopere plăcerea explorării montane, prin activarea organizată alături de Cercetaşii României. Astfel, copiii care vor fi înscrişi la acest workshop vor afla cum se pot realiza diferite tipuri de noduri şi întrebuinţările lor, precum şi metode eficiente de a realiza bagajul şi multe alte informaţii utile pentru o excursie reusita la munte. Nu vor lipsi nici noţiunile elementare despre flora, fauna montană şi orientare cu busola, pentru începători.
Aşadar, între 4 iunie – 20 iulie 2018, la AFI Ploieşti se declară stare de vacanţă! Mai multe detalii despre programul activărilor din AFI Ploieşti puteţi găsi pe www.afi-ploieşti.ro sau pe pagina de Facebook AFI Ploieşti.