Legea dării în plată a intrat azi în vigoare, la 15 zile după ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannnis şi publicată în Monitorul Oficial.
Darea în plată presupune că debitorul care are probleme la plata creditelor imobiliare mai mici de 250.000 de euro se poate prezenta la bancă şi în schimbul cheilor imobilului îşi poate stinge datoria.
Concret, orice persoană care a făcut un credit ipotecar va putea să apeleze la darea în plată, însă nu şi dacă are un credit obţinut prin programul guvernamental Prima casă.
Dacă obligaţiile din contractul de credit sunt garantate cu două sau mai multe bunuri, pentru a beneficia de darea în plată, debitorul va trebui să cedeze toate bunurile ipotecate, stipulează legea iniţiată de deputatul PNL Daniel Zamfir.
Persoanele fizice care vor vrea să beneficieze de darea în plată trebuie să notifice instituţia de credit despre decizia de a ceda imobilul ipotecat pentru a scăpa de datorii. Pentru acest pas va fi nevoie ca debitorul să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, fie la cele ale unui avocat, sau un notar public.
Mediafax