Numărul pensionarilor înregistraţi în România se situa la 5,229 milioane, în T4 din 2017, în creştere cu 5.000 de persoane faţă de trimestrul anterior, raportul dintre această categorie şi numărul de salariaţi fiind de 9 la 10, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS)

Conform statisticii, în perioada de referinţă, pensia medie lunară a fost de 1.132 lei, mai mare cu 2,4%, în timp ce pensia medie de asigurări sociale de stat s-a ridicat la valoarea de 1.071 lei.

Raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,5%, comparativ cu 55,3% înregistrat T3 din 2017.

Totodată, în T4 din 2017, indicele pensiei medii reale, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 100%.

Potrivit sursei citate, raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10, acesta prezentând variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaţi, în judeţul Teleorman.

De asemenea, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 502 de lei (860 lei în judeţul Botoşani, faţă de 1.362 lei în Capitală).

Ponderea cea mai mare în numărul total de pensionari este deţinută de către pensionarii de asigurări sociale (99,9%), iar pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,7% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,3%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, în timp ce pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2%.

Datele INS relevă că numărul total al beneficiarilor prevederilor ordonanţei privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2017, a fost de 812.800 de persoane, din care: 659.100 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat (14,1% din totalul acestei categorii), 152.100 de persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (42,2% din totalul acestora) şi 1.600 de persoane din sistemul militar (1% din totalul categoriei).

.