Veniturile totale medii lunare au reprezentat, în anul 2015, în termeni nominali, 2.687 lei pe gospodărie şi 1.011 lei pe persoană, în creştere cu 7,4%, respectiv cu 7,8% faţă de anul 2014, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în anul 2015, în medie, de 2.352 lei lunar pe gospodărie (885 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,5% din nivelul veniturilor totale, în scădere cu 3,2 puncte procentuale faţă de anul 2014.

Datele INS arată că veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.362 lei lunar pe gospodărie (889 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 325 lei lunar pe gospodărie (122 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (55,7% din veniturile totale ale gospodăriilor). La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (23,9%), veniturile din agricultură (2,9%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,4%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,3%). O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (12,1%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (10,7%).

Potrivit INS, mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Conform datelor INS, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,7%). Mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în anul 2015, în medie, 38,2% din consumul gospodăriilor.

AGERPRES