Îngheţul şi zăpăda care s-au aşternut peste terenurile agricole din România la începtul acestui an au avut un impact negativ asupra legumelor şi pomilor fructiferi, în timp ce culturile însămânţate în toamnă au fost afectate într-o mică măsură, afirmă fermierii chestionaţi de News.ro.
“Vremea aceasta rea, cu îngheţul şi cu zăpada, a avut un impact negativ asupra legumelor care au fost puse în solarii şi asupra viei şi pomilor fructiferi. I-a prins într-o fază sensibilă, atunci când erau înfloriţi, de aceea ne aşteptăm la scăderea producţie în acest an. Nu cred că se va face mai mult de 60% din producţia obţinută în 2016 de legumele şi fructe”, a declarat pentru News.ro Ion Cioroianu, consilier din cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).
El a discutat cu agricultori din judeţul Galaţi, care i-au spus că 100 de hectare de vie erau compromise 100%, iar 240 de hectare de livezi erau compromise în proporţie de 60%.
Producţia de legume a ajuns anul trecut la 3,3 milioane de tone, în scădere cu 8,1% faţă de anul precedent, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În 2016, producţia de struguri a scăzut cu 7,8%, până la 737.000 tone, din cauza scăderii randamentului la hectar cu 8,3%.
În schimb, producţia de fructe din livezi a crescut anul trecut cu 0,4%, la 675.000 de tone, chiar dacă suprafaţa a scăzut cu 0,7%.
Pentru alte culturi, condiţiile meteo din primele luni ale anului au avut un impact mixt.
“Atât ploile, cât şi zăpadă au avut un efect pozitiv. Pagube au produs câteva brume, înainte de fenomenul cu precipitaţiile abundente şi ninsori din zona de nord. Ele au produs pagube la anumite culturi, mai ales în cazul celor care aveau cartofii răsăriţi”, a afirmat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, pentru News.ro.
România a înregistrat anul trecut o creştere a producţiei de cartofi cu 2,4%, la 2,62 milioane de tone.
Pe de altă parte, producătorii de cereale se aşteaptă la producţii bune, chiar similare producţiilor-record obţinute anul trecut.
“Vorbim de producţii cel puţin la nivelul anului trecut, dar producţiile totale vor fi mai mici deoarece atât la cultura de rapiţă, cât şi la cultura de grâu suprafeţele însămânţate au fost mai mici decât în anii precedenţi”, a explicat preşedintele LAPAR.
Potrivit reprezentanţilor fermierilor, agricultorii din nordul ţării, unde clima este mai rece, nu au terminat cu semnănatul, deoarece sunt probleme cu umiditatea solului şi cu băltirile.
Dacă în nordul României fermierii seamănă soia şi porumbul, în vestul ţării, cele două culturi deja au răsărit, iar fermierii din zonă spun că, la acest moment, culturile arată bine.