Acţionarii ArcelorMittal Hunedoara (SIDG) au respins propunerea de dizolvare a societăţii, luată în discuţie după ce pierderile acumulate în ultimii ani au condus la scăderea activului net raportat la capitalul social sub limita prevăzută de lege, scrie Mediafax. Hotărârea a fost luată de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În urma deciziei de a nu dizolva societatea, conducerea ArcelorMittal Hunedoara urmează să întreprindă acţiunile necesare pentru restabilirea raportului minim dintre valoarea activului net şi capitalul social, cel mai târziu până la sfârşitul anului 2015, potrivit unui raport al Consiliului de Administraţie anterior hotărârii de joi.
Ca urmare a pierderilor înregistrate în situaţiile financiare la sfârşitul anului trecut, valoarea activului net s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, astfel că, în conformitate cu prevederile legii privind societăţile comerciale, a fost propusă aprobării adunării acţionarilor dizolvarea societăţii.
Potrivit datelor prezentate de companie, deţinută de grupul ArcelorMittal, activul net era de 231,13 milioane de lei, iar capitalul social de 497 milioane lei la sfârşitul anului trecut, rezultând un deficit de 17,37 milioane de lei până la limita permisă de lege.
La sfârşitul primului semestru al acestui an, activul net avea o valoare de 236,35 milioane de lei, rezultând o diminuare a deficitului la 12,5 milioane de lei.
„Având în vedere îmbunătăţirea rezultatelor financiare ale societăţii în primul trimestru din 2014, conducerea consideră că există premisele economico-financiare pentru acoperirea în totalitate a deficitului înregistrat, până la sfârşitul anului 2014“, potrivit unui raport special al Consiliului de Administraţie.
Societatea înregistra o pierdere cumulată de 374,23 milioane de lei în luna iunie a acestui an.
ArcelorMittal Hunedoara şi-a redus pierderile cu 21% anul trecut, de la 37,6 milioane lei în 2012 la 29,7 milioane lei (6,7 milioane euro), şi a înregistrat o cifră de afaceri în creştere cu 14,6%, la 499,6 milioane lei (113,2 milioane euro).
Societatea a trecut printr-o situaţie similară în 2010, când acţionarii au decis să nu dizolve compania şi să majoreze capitalul social, prin aport în numerar al acţionarilor, cu 397,6 milioane lei, la 545 milioane lei, pentru creşterea valorii activului net şi asigurarea fondurilor pentru investiţii.
Capitalul social a fost în final majorat cu 349,5 milioane lei, la 496,9 milioane lei, sub valoarea programată, nivel la care se află şi în prezent.
ArcelorMittal Hunedoara produce ţagle pentru ţevi, profile grele mijlocii şi uşoare, oţel beton, sârmă, profile speciale şi pentru minerit.
Principalul acţionar al companiei este grupul ArcelorMittal cu o participaţie de 96,4%, în timp ce aproape 3,6% din titluri se află în deţinerea altor investitori.
ArcelorMittal este cel mai mare producător de oţel din lume. Grupul este condus de miliardarul indian Lakshami Mittal şi are activităţi de siderurgie şi minerit în 60 de ţări.
În România, grupul deţine două combinate siderurgice, la Galaţi şi Hunedoara, două fabrici de ţevi, la Iaşi şi Roman, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi o divizie a ArcelorMittal Construction.
Sursa: Mediafax