Un experiment de reducere a zilei de lucru la şase ore aplicat la un cămin de bătrâni din Suedia este preluat şi de alte instituţii din această ţară, scrie The Guardian. Iar trendul nu se rezumă la sectorul public, relateaza ZF.ro.
Multe companii mici spun că, deşi implică costuri mai mari, pe fondul necesităţii de a angaja mai mulţi oameni, reducerea zilei de lucru poate creşte productivitatea, diminuându-se în acelaşi timp rotaţia personalului.
După un secol în care în Suedia programul de lucru a fost redus gradual, vacanţele extinse şi vârsta de pensionare micşorată, recent s-a înregistrat o creştere a programului de lucru pentru prima dată în istorie, potrivit lui Roland Paulsen, cercetător la Universitatea din Lund. Oamenii lucrează mai mult, însă acest lucru nu are neapărat implicaţii pozitive, susţine Paulsen.
„Munca a devenit un scop în sine. Productivitatea s-a dublat din anii ’70, astfel încât teoretic avem posibilitatea de a reduce ziua de lucru chiar şi la patru ore. Estimarea costurilor unor astfel de scheme este o sarcină dificilă“, afirmă Birgitta Olson, profesor la Universitatea Lund.