O simplă plată cu cardul este suficientă pentru hoţii de date persoanele. Multe dintre magazinele din România nu au sistemele informatice protejate în faţa viruşilor informatici folosiţi de hackeri. Datele personale sunt înregistrate şi apoi vândute pe mii de euro.
Ori de câte ori facem o plată cu cardul riscăm ca datele să ne fie furate, pentru că hackerii reuşesc să infecteze sistemele informatice şi să înregistreze de pe banda magnetică datele nostre personale. Cumpărătorul nu are, însă, nicio sansă să îşi dea seama că este furat pentru totul se întâmplă din spatele unui calculator.
„La un POS cu atât mai puţin ar putea să observe că sistemul în realitate care manageriază plata, nu în sine POS-ul, este manipulat. Prin infectarea staţiilor la care sunt conectate aceste POS-uri se realizează finalmente infracţiunea de obţinere a acestor date”, a spus Ioana Albani şeful Serviciului Cybercrime al DIICOT.
Specialiştii spun că datele persoanele ale cumpărătorilor pot fi stocate pe un calculator sau transmise spre alte reţele printr-o conexiune de internet. Iar miza e uriaşă.
Pe piaţa neagră, datele persoanele se vând cu peste cinci mii de euro. În astfel de cazuri nu putem, însă, să ne purtăm singuri de grijă. Singura varianta este ca magazinele să aibă sisteme informatice bine păzite.
„Ar trebui să aibă la zi actualizat antivirusul. Dar asta este doar o parte. Să aibă acutualizate procedurile şi procedeele de protectie ale calculatorului, ale sistemului pe care operează”, a mai spus Ioana Albani. În România, la sfârşitul anului trecut erau active 12 milioane de carduri de debit, iar în magazinele, benzinăriile şi farmaciile de la noi sunt peste 130 de mii de sisteme de plată cu cardul.