Conducerea Băncii Naţionale a României a fost audiată, marţi, timp de trei ore şi jumătate în Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor. Şefii BNR nu au venit însă cu soluţii pentru cei 75.000 de români cu credite în franci care-şi puseseră speranţele în această întâlnire. Guvernatorul BNR a pledat în continuare pentru negocierile individuale între clienţi şi bănci.
„Avem inflaţie mică, dobânzi mici în lei, pledăm pentru soluţii de piaţă şi nu pentru soluţii administrative, dar decizia e a dumneavoastră”, a spus Isărescu.
Singura intervenţie legislativă cu care BNR ar fi de acord este legea falimentului personal. „Le-ar da tuturor debitorilor posibilitatea să negocieze cu băncile, pentru că ar avea o opţiune de protecţie. Altminteri nu vedem legea ca o opţiune miraculoasă”, a mai declarat guvernatorul BNR.
Digi 24