Avem o ţară care oferă mii de locuri de muncă, dar am ajuns în situaţia în care nu are cine să le ocupe. Şomajul care a ajuns la început de an la minime istorice şi migraţia forţei de muncă, în special cea tânără, le dau bătăi de cap angajatorilor care se confruntă cu cel mai mare deficit de talente din ultimii 11 ani. Sunt peste 61.000 de joburi neocupate în economie, iar declinul demografic face ca tot mai puţini tineri să intre pe piaţa muncii. Aşa că angajatorii sunt obligaţi să se descurce cu ce au. Şi cum nu au, singura opţiune să umple posturile şi să îşi păstreze angajaţii este majorarea salariilor. Iar aici apare o altă contradicţie - raportul dintre calitatea muncii şi remunerarea acesteia.

Din cauza tinerilor inactivi, dar şi din cauza exodului, numărul locurilor de muncă neocupate din ţara noastră creşte de la lună la lună. În trimestrul al doilea din 2018 erau circa 61.400 de job-uri vacante, cu 3.000 mai multe faţă de primele 3 luni ale acestui an.

Avem în România un deficit de 1 milion de angajaţi şi nicio perspectivă pentru ocuparea acestor posturi.

Potrivit statisticilor, anul trecut în ţara noastră trăiau cinci milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani. Dintre aceştia, însă, doar jumătate aveau contracte de muncă permanente sau temporare. Îngrijorător este faptul că numărul celor care muncesc este aproape egal cu cel al tinerilor inactivi, care este de peste 2 milioane.

Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în servicii, aproape 3 procente, dar şi în sănătate şi asistenţă socială.

Probleme sunt şi în sectorul bugetar. Peste 7 mii de locuri sunt libere în acest moment în administraţie publică, 6.900 în sănătate şi aproape 3.000 în învăţământ.

În acelaşi timp avem cea mai redusă rată a şomajului. Numărul şomerilor a ajuns la aproximativ 400 de mii, dar trebuie să ţinem cont de faptul că declinul demografic al României face puţini tineri să intre în piaţa muncii. Rata şomajului şi crearea de noi locuri de muncă ar trebui să se mişte contrar, însă la noi în ţară, de ceva vreme, merg în aceeaşi direcţie. În momentul în care scade şomajul, scade şi crearea de locuri de muncă.

Angajatorii găsesc tot mai greu oameni calificaţi, iar atunci când dau de ei se confruntă cu solicitări salariale greu de satisfăcut, sub impulsul majorărilor operate în sectorul public. În această perioadă angajaţii din România sunt conştienţi că au devenit o resursă rară şi valoroasă. În teorie, există o rezervă de aproximativ 4 milioane de oameni aflaţi la vârsta de muncă, dar care nu sunt angajaţi. Fie fac parte din acea mare masă a şomajului structural fie apar ca ocupaţi în agricultură. Însă lipsesc politicile publice care să-i activeze.

De la căderea comunismului România a pierdut 3,5 milioane de locuitori şi nu sunt semnale că acest val ar scădea. E un fenomen răspândit la nivelul întregii Europe Centrale. În Letonia unul dintre trei oameni a emigrat. În cazul României a fost unu din şase.

Potrivit ONU cele mai multe ţări est europene au printre cele mai proaste bilanţuri demografice la nivel global. În afara perioadelor de războaie şi epidemii nu s-a mai ajuns niciodată la o asemenea prăbuşire.