Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume,cu sediul în Elveţia, îşi închide fabrica din Timişoara, singura din România.
Informaţia a fost transmisă pentru Profit.ro de reprezentanţii companiei. Fabrica va fi închisă până la finalul lunii mai a acestui an.
Conducerea a informat angajaţii cu privire la intenţia de închidere a fabricii şi a iniţiat discuţiile cu sindicatul şi angajaţii pentru a găsi soluţia cea mai potrivită pentru cele 388 de persoane vizate, aflate în fabrică.
"Închiderea unităţii de producţie din Timişoara este o decizie extrem de dificilă, luată după analize amănunţite şi după implementarea tuturor alternativelor. Pe plan local, Nestlé îşi desfăşoară activitatea pe o piaţă care trece printr-o perioadă de schimbări rapide, caracterizată de noi tipare de consum şi deficit de muncă, într-un mediu competitiv. Analizăm toate opţiunile pentru a oferi sprijinul necesar colegilor noştri. Prioritatea noastră constă în atenuarea acestei schimbări în raport cu angajaţii noştri”, spune pentru Profit.ro Leszek Wacirz, Country Manager Nestlé România. Cele 30 de persoane angajate la Nestlé Regional Cost Competence Centre din Timişoara – centrul de servicii financiare al Nestle – nu sunt afectate de această decizie şi îşi vor continua activitatea într-o nouă locaţie în centrul oraşului. ”Am iniţiat un amplu proces de consultare cu angajaţii şi cu sindicatul pentru a identifica cele mai bune soluţii prin care putem să ne susţinem oamenii în această perioadă. Explorăm toate căile posibile, de la asistenţă în găsirea de noi locuri de muncă sau în dobândirea abilităţilor necesare în procesul de reangajare şi până la organizarea unor târguri de locuri de muncă în incinta fabricii. Angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor beneficia de salarii compensatorii în funcţie de vechimea lor în companie", spune pentru Profit.ro şi Jackie Avery, Director Resurse Umane Nestlé România. Fabrica din Timişoara are o producţie anuală de peste 10.000 tone de dulciuri şi cafea. Fabricarea produselor Nestlé va continua în alte zone, în încercarea de a simplifica procesele şi de a funcţiona mai eficient, astfel încât consumatorii să nu fie afectaţi. Surse din piaţă afirmă că parte din producţie ar urma să fie transferată în Ungaria.
Nestlé va rămâne pe piaţa din România şi îşva continua activitatea cu ajutorul echipelor din sediul central din Bucureşti, biroul Regional Cost Competence Centre din Timişoara şi echipei de vânzări. Nestle a intrat pe piaţa din România în 1995 şi a cumpărat fabrica în 2000, în momentul de faţă având aproximativ 900 de angajaţi în Bucureşti şi în Timişoara, ultimul oraş fiind cel unde se află fabrica şi unde sunt fabricate produse precum napolitana Joe. Portofoliul Nestlé România cuprinde: băuturi (NESCAFÉ, Nesquik), dulciuri (JOE, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight, Smarties), produse culinare (Maggi), hrană pentru copii (Nestlé Infant Nutrition), Nestlé Professional - divizia de soluţii „out of home”, batoane şi cereale pentru micul dejun (Nestlé Fitness, Musli, Nesquik, Chocapic etc.) şi hrană pentru animale (Purina). NESCAFÉ Dolce Gusto a deschis piaţa sistemelor de băuturi pe bază de capsule în România prin lansarea primului aparat NESCAFÉ Dolce Gusto în septembrie 2009, vânzând în prezent circa 20 de sortimente de cafea de calitate profesională. Nespresso, pe nişa cafelei de lux sub formă de capsule, este prezent oficial în România ca divizie de lux a Grupului Nestlé, începând cu anul 2014.
Din Timişoara, Nestle România exportă 35% din producţie în Ungaria, ţările de la Marea Adriatică, ţările mediteraneene şi, începând de anul trecut, în Irlanda. Şi anul trecut, Nestle România a continuat să deţină prima sau a doua poziţie în toate categoriile în care compania este prezentă pe piaţa autohtonă, cu 33% cafea solubilă, cafea capsule şi băuturi, 61% hrană pentru copii, 40% produse culinare, 48% cereale, 18% dulciuri şi 14% hrană pentru animale de companie. Cele mai mari ponderi în cifra de afaceri sunt deţinute de cafea, hrană pentru copii, cereale pentru micul dejun şi produse culinare. Ultimele date, pentru 2017, indică afaceri de 820 milioane lei şi un profit net de 88,1 milioane lei, cu un provizion de 26,8 milioane lei. În toamnă, Nestle şi-a scos la vânzare divizia care comercializează produse şi tratamente pentru îngrijirea pielii, deoarece compania elveţiană renunţă la afacerile neperformante şi caută să evite criticile din partea investitorului care solicită o restructurare.
Nestle este sub presiune deoarece Third Point, un fond speculativ condus de investitorul Daniel Loeb, cere măsuri drastice pentru îmbunătăţirea performanţelor financiare. Nestle, cel mai mare grup alimentar din lume, are 335.000 de angajaţi, 436 de fabrici în 85 de ţări, îşi vinde produsele în 189 de ţări.
Sursa: www.profit.ro