Compania americană Honeywell Transportation Systems a inaugurat cea de a treia fabrică din România, situată în parcul industrial Ploieşti West Park. Evenimentul a avut loc în prezenţa premierului Victor Ponta, iar valoarea investiţiei este de 57 de milioane de euro, din această sumă 16 milioane de euro provenind dintr-un grant guvernamental
Construcţia fabricii de la Ploieşti a demarat în noiembrie 2011, iar prima plăcuţă de frână a fost produsă un an mai târziu.
Oficialii companiei au explicat că au inaugurat oficial fabrică la aproape un an de la începerea activităţii deoarece au dorit să prezinte publicului o fabrică complet funcţională.
În mai puţin de un an de funcţionare, fabrica a produs mai mult de două milioane de plăcuţe de frână, producţia fiind destinată în special exportului. Produsele Honeywell merg în cea mai mare parte în Europa, dar şi în China şi Mexic.
Fabrica Honeywell Ploieşti, care se întinde pe o suprafaţă de 285 de hectare, are 220 de angajaţi, iar numărul salariaţilor va creşte până la 300 în anul 2015.
Compania americană funcţionează pe piaţa din România de 15 ani, având trei unităţi de producţie, peste 2200 de salariaţi, şi este considerată una din cele mai importante o sută de multinaţionale americane din lume. Planul companiei este ca la Ploieşti să se realizeze 10 milioane de plăcuţe de frână anual.
„Am profitat de această întâlnire pentru a anunţa că România are în plan să păstreze o credibilitate şi o stabilitate a condiţiilor economice şi fiscale şi, de asemenea, că modificările pe care le-am făcut şi pe care le vom face în continuare sunt de natură să încurajeze investiţiile în mod special în domeniul cercetării şi inovaţiei”, a afirmat primul-ministru Victor Ponta, prezent la eveniment.
Potrivit acestuia, faptul că încă se investeşte în România arată că ţara noastră are potenţial şi prezintă încredere pentru investitori.
Premierul Ponta a mai spus că prezenţa unei companii ca Honeywell în România este „un semn de încredere şi până la urmă o onoare pentru noi, ca ţară”, mai ales că „cifra de afaceri a companiei americane la nivel global se apropie de bugetul anual al României”.