Traian Băsescu nu va uita uşor perioada în care era primar general al Capitalei. Încă din anul 2003, îl urmăresc  plângerile la Parchet ale moştenitorilor mai multor imobile din Bucureşti care s-au trezit peste noapte dezmoşteniţi de actualul preşedinte care a retrocedat într-o singură zi nu mai puţin de 66 de imobile unei singure persoane. Casele au fost retrocedate lui Nicholas Jordan, o persoană catalogată de oamenii care locuiesc în locuinţele respective ca fiind un impostor, scrie antena3.ro.

Nicholas Jordan, un român care a obţinut cetăţenie americană, a pretins că este fiul unui fost senator din perioada interbelică, care ar fi deţinut toate casele donate ulterior statului român. El a devenit brusc beneficiarul uriaşei averi din apropierea centrului Capitalei.

Mai multe case de pe strada Şerban Vodă din Bucureşti au fost construite de Iordache Minciulescu, un politician din perioada interbelică. Chiriaşii locuiesc de zeci de ani în aceste case pe care le-au primit în chirie după ce Minciulescu le-ar fi donat statului român. Situaţia s-a schimbat însă radical în 2003, când la uşa lor a venit Nicholas Jordan, care pretindea că e Nicolae Minciulescu, moştenitorul familiei care a deţinut casele.
Fiind în pericol de a fi daţi afară din casă, oamenii au cercetat documentele şi au descoperit numeroase nereguli, acuzându-l pe actualul şef al statului de faptul că a semnat retrocedările fără a avea o dovadă a relaţiei de rudenie dintre Nicholas Jordan şi politicianul interbelic.
S-a ajuns la plângeri la Parchete, iar una dintre deciziile instanţei arată că Nicholas Jordan nu a putut face dovada identităţii sale. Plângeri au fost făcute şi pe numele lui Traian Băsescu care a primit neînceperea urmăririi penale, pe motiv că fiind preşedinte beneficiază de imunitate.