Duminică se va disputa ultimul act de la Campionatul Mondial din Brazilia, când Germania va întâlni Argentina, începând cu ora 22.00. Lupta pentru locul trei are loc sâmbătă, între Brazilia şi Olanda, la 23.00.
Biletele pentru finala Campionatului Mondial au fost puse în vânzare din luna februarie şi, oficial, sunt epuizate. Neoficial, bişniţarii cer sume uriaşe pentru un astfel de tichet. Preţurile iniţialele variau între 320 şi 720 de euro, majoritatea fiind cumpărate de brazilienii doritori să-şi vadă favorita luptând pentru Cupa Mondială. Cum Brazilia a fost eliminată de Germania în semifinale, posesorii au decis să revândă tichetele, iar noile preţuri se situează între 1.500 şi 3.700 de euro.
În vederea disputării finalei cu Germania, aproximativ 100.000 de argentinieni sunt aşteptaţi la Rio de Janeiro, iar comercianţii speră ca aceştia să cheltuie în jur de 100 de milioane de dolari. Federaţia Argentiniană de Fotbal a fost amendată cu 247.000 de euro, din pricina unor reguli FIFA încălcate. La o conferinţă de presă a fost prezent doar selecţionerul Alejandro Sabella, fără cel puţin un jucător, aşa cum ar fi trebuit. Pentru acest lucru a fost dată o amendă de 247.000 de euro.