Angajaţii francezi pot ignora emailurile de serviciu, dacă sunt primite în afara programului de lucru, potrivit unei legi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, relatează MarketWatch.
Legea privind ”dreptul de a fi deconectat” permite angajaţilor să ignore emailurile de serviciu în afara programului normal de lucru. Legea se aplică tuturor companiilor cu peste 50 de angajaţi, iar acestea trebuie să adopte coduri de conduită care să prevadă orele între care angajaţii pot trimite sau să răspundă la emailuri.
Legea face parte din eforturile guvernului francez de a reduce stresul asociat muncii şi epuizarea.
Susţinătorii legii afirmă că angajaţii care au fost obligaţi să răspundă la emailuri în afara programului de lucru au muncit de fapt fără să fie plătiţi. În Franţa săptămâna de lucru are 35 de ore.
Legea a fost inspirată de un program similar folosit de grupul de telecomunicaţii Orange.
”Unul dintre cele mai mari riscuri este echilibrul între viaţa privată şi cea profesională, care stă în spatele conectivităţii permanente. Profesioniştii care găsesc un echilibru corect au performanţe mult mai bune la serviciu decât cei care vin obosiţi”, a spus anul trecut Bruno Mettling, director general al Orange, la postul de radio Europe 1.
Noua lege face parte dintr-un program de reforme ale legislaţiei muncii, aprobat în luna mai, care include şi măsuri prin care companiile pot face mai uşor angajări şi concedieri.