O jumătate de milion de euro pentru o infecţie în spital. Este despăgubirea pe care Spitalul Judeţean din Bacău trebuie să o plătească unui tânăr care a rămas infirm pe viaţă după ce a luat o bacterie în timpul internării. Decizia definitivă a fost luată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după patru ani de procese, anunţă Digi 24.ro

Ovidiu Istrati a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău în 2008, după un accident rutier, cu ambele picioare fracturate. Pentru că starea sa era gravă, medicii l-au operat şi i-au montat o tijă metalică la piciorul stâng. Starea sa nu s-a îmbunătăţit deloc în următoarele luni, iar tânărul a fost plimbat prin mai multe spitale, până a ajuns la Clinica de Ortopedie a Spitalului Sfântul Ioan din Iaşi. Aici medicii au descoperit că pacientul fusese infectat, în Bacău, cu stafilococul auriu, motiv pentru care nici tratamentul nu-şi făcea efectul.

Traumatismul de la nivelul gambei s-a suprainfectat, iar tânărul a rămas cu o scurtare marcată a membrului inferior.

Tânărul a fost încadrat în gradul 2 de invaliditate. După trei ani de tratamente în spitalele din România şi din străinătate, în 2011 Ovidiu a dat în judecată Spitalul din Bacău şi a cerut despăgubiri. După mai bine de patru ani de procese şi expertize medicale, magistraţii i-au dat câştig de cauză.

Decizia magistratilor Înaltei Curţi este definitivă şi irevocabilă, aşa că Spitalul Judeţean Bacău trebuie să plătească 500.000 de euro, în cel mult şase luni, altfel va fi executat silit.

Nu este prima dată când Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău fost obligat să plătească despăgubiri unor foşti pacienţi internaţi aici. În urmă cu trei luni, unitatea spitalicească a plătit un million de euro unei tinere care, în urma cu zece ani, a fost infectată cu virusul HIV. În acest caz, banii au venit de la Guvern.