Mercedes va revizui substanţial actualul G-Klasse în 2017. SUV-ul german, cu o carieră de 35 de ani, va fi modificat structural, estetic şi mecanic, scrie Automarket.
Unul dintre cele mai longevive modele de pe piaţă, Mercedes G-Klasse se pregăteşte de un facelift major, programat pentru anul 2017. Chiar dacă lista modificărilor va fi una substanţială, Mercedes va păstra numele de cod W463, ceea ce înseamnă că nu vom putea vorbi despre o generaţie complet nouă.
Mai multe surse din interiorul constructorului din Stuttgart vorbesc şi despre o serie de îmbunătăţiri structurale prin utilizarea din abundenţă a aluminiului. Aceste modificări îi vor permite SUV-ului să renunţe la aproximativ 200 de kilograme.
Vor fi operate şi schimbări la nivelul dimensiunilor generale, SUV-ul urmând să crească în lăţime cu aproape 100 de mm, până la 1860 mm. Faceliftul nu va altera designul clasic cu care G-Klasse ne-a obişnuit, însă va împrumuta o serie de linii ale conceptului Ener-G-Force, dezvăluit în 2012 cu ocazia concursului anual de design organizat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.
Dacă look-ul clasic şi rudimentar al SUV-ului nu se va schimba, interiorul în schimb este gata să îmbrăţişeze noile tehnologii şi designul contemporan. Asta înseamnă că G-Klasse va împrumuta din minimalismul lui C-Klasse, garantând în acelaşi timp şi ceva mai mult spaţiu interior.
Şi pentru că un facelift nu este complet fără motoare noi, G-Klasse va beneficia de resursele a două propulsoare aşteptate să debuteze oficial în 2016. Este vorba despre o unitate benzină şi un diesel, ambele de 3.0 litri, gata să echipeze viitorul E-Klasse. Motorul pe benzină va oferi 360 de cai putere, în vreme ce dieselul va sări de 300. Ambele vor fi cuplate la o transmisie automată cu nouă trepte.
Sursa: Automarket