În ciuda aspiraţiilor globale ale Ford, pentru modelul său de alergare, noul Mustang 2015, care a fost prezentat concomitant în şase oraşe din lume (New York, Los Angeles, Shanghai, Barcelona, Sydney şi Dearborn), rămâne în esenţă o maşină americană.
Noul model este mai uşor, mai lat, mai ascuţit decât predecesorul, păstrându-şi încă umerii largi şi spatele generos, spre uşurarea publicului american care se temea că noul Mustang s-ar putea micşora ca la modelele europene pe care le detestă.
Noul Mustang va fi cu siguranţă principalul punct de atracţie al Salonului Auto Detroit 2014, din ianuarie 2014. Noul Mustang va fi vândut pe aproape tot globul, acolo unde este prezentă marca Ford.
Noul Mustang, un muscle-car, va ajunge şi în Europa, iar detaliile estetice au fost tratate cu mai multă grijă decât până acum. Partea frontală s-a depărtat oarecum de Mustangul de odinioară, cel din 1964, dar se integrează mult mai bine în noua familie, grila păstrâns acel aer de Aston Martin al noilor modele, iar farurile dau acea impresie de agresivitate.
Noul Ford Mustang degajă forţă, eleganţă, elemente foarte apropiate de Mustangul original, deşi ca design este o distanţare evidentă.
Pentru proiectarea habitaclului, proiectanţii s-au inspirat din cockpit-urile avioanelor de vânătoare, putându-se remarca un anumit spirit cazon al formelor generale.
Pe consola centrală a fost instalat un imens display tactil pentru sistemul infotainment MyFord Touch, la care se mai adaugă cele mai noi sisteme de asistenţă electronică, de la pornirea de la buton MyKey şi customizarea indicatoarelor MyColor până la sistemul audio Shaker Pro sau pilotul automat adaptiv.
Mustang vine cu o gamă formată din trei propulsoare pe benzină. Motorul de bază va fi un patru cilindri EcoBoost de 2,3 litri, dotat cu turbo şi care dezvoltă 305 CP/5.500 rpm, în timp ce cuplul maxim se cifrează la 406 Nm/2.500-4.500 rpm. În timp ce acest EcoBoost este destinat mai degrabă pentru pieţele europene, asiatice, unde se pune accent pe consumul mic, celelalte două motoare sunt specific americane: un V6 de 3,7 litri şi 305 CP, respectiv un V8 de 5,0 litri şi 420 CP. Standard, Mustang beneficiază de aceeaşi cutie manuală cu 6 trepte de origine Getrag, opţional fiind disponibilă şi o cutie automată cu şase trepte, dar care vor putea fi selectate şi de la padelele volanului.
Noul Ford Mustang promite mult, iar compania Ford îşi pune mari speranţe în acest model, mai ales că se confruntă cu scăderi îngrijorătoare ale vânzărilor.