E bun Facebook-ul că afli tot felul de întâmplări, poveşti, anecdote, păţanii. De la "ei", de la noi, din Caracal, Tecuci sau Bucureşti, ca să vezi cum să n-o păţeşti. Unul dintre ultimele post-uri din feed-ul de FB a fost de pe un site necunoscut dar cu o informaţie preţioasă pentru toţi cei care conducem maşini.
Secretele.com scrie de noul tip de ţeapă autentic-românească pe care o poţi lua. E simplă şi eficientă. Pentru cei care o dau. Nu e mult creier la mijloc, ci rapiditate şi eventual forţă fizică dacă se ajunge în punctul ăla. Ideea e să nu vă angajaţi niciodată în aşa ceva pentru nimic în lume.
Cum se întâmplă (aviz mai ales femeilor): hţul îţi vâră sub ştergătorul din dreapta o bancnotă atrăgătoare, de 100, poate chiar 200 de lei. Falsă! Tu te urci la volan, îţi pui lucrurile personale undeva pe scaunul din dreapta sau în spate, iar când vrei să porneşti la drum observi bancnota.
Primul instinct (şi să nu spuneţi că nu-i aşa) e să te dai jos, să te duci să iei banii şi să pleci mai departe - considernd că a fost cineva foarte darnic în ziua aia cu tine (sau că Dumnezeu e într-o zi bună). Fix când te duci tocmai pe partea opusă să iei banii din ştergător, un individ vine în mare fugă şi-ţi ia geanta sau tableta sau orice alte lucruri personale ai lăsat în maşină când te-ai urcat. Din acest motiv spunem - atenţie, femei! - , pentru că ele au genţi sau poşete şi le pun pe scaun în dreapta sau pe bancheta-spate.
Ţeapa care-i face pe români să fugă şi de...bani
15 octombrie 2017
(662 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Schimbări drastice pentru românii care conduc maşini cu volan pe dreapta
(30 noiembrie 2018)
110 vizualizări
Aston Martin Lagonda, un sedan premium doar pentru Orientul Mijlociu
(27 iulie 2014)
294 vizualizări
Tesla îi provoacă pe nemţi la ei acasă
(13 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
86 vizualizări
Toyota, producător record
(2 august 2013)
175 vizualizări
Italienii de la Fiat fac şi ei un Logan, dar mai scump
(13 octombrie 2015)
191 vizualizări
Opel lansează prima maşină sub 10.000 de euro
(4 decembrie 2014)
1486 vizualizări
Străzile din Prahova interzise pregătirii candidaţilor in vederea obţinerii permisului auto
(24 mai 2018)
535 vizualizări
Doi români la startul Dakar 2015
(4 ianuarie 2015)
64 vizualizări
Rulota românească Tracia va deveni realitate
(2 decembrie 2016)
589 vizualizări
Cum arată un Mercedes după ce a căzut peste 120 de metri în prăpastie
(13 octombrie 2013)
357 vizualizări
Şoferii pot plăti rovinieta şi taxa de pod de la Feteşti prin intermediul unei aplicaţii de mobil
(26 iulie 2017)
139 vizualizări
Când îţi poţi lua amendă din cauza cauciucurilor, de fapt. 4 semne care îl alertează pe poliţist să te taxeze
(9 mai 2021)
408 vizualizări
Uniunea Europeană ştia încă din 2013 de trucarea motoarelor
(27 octombrie 2015)
259 vizualizări
RAR: 5% dintre maşinile verificate sunt bombe pe roţi
(29 august 2017)
134 vizualizări
BMW vrea să vândă 100.000 de automobile electrice în 2017
(14 noiembrie 2016)
326 vizualizări
Cele mai vândute modele auto în primele 10 luni ale anului
(30 noiembrie 2014)
73 vizualizări
Ministrul german al transporturilor vrea să construiască un segment de autostradă digitală
(13 iunie 2014)
161 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























