BMW a dezvăluit un set de fotografii oficiale cu noua generaţie Seria 5. Maşina este camuflată şi pozează alături de o nouă tehnologie de scanare a defectelor de fabricaţie.
Introdusă pentru prima dată în anul 2010, actuala generaţie BMW Seria 5 a reuşit să se achite cu succes de îndatoririle sale fiind încă un succes comercial pentru constructorul bavarez. După şase ani de activitate, modelul se pregăteşte să iasă la pensie.
În aşteptarea noii generaţii, BMW ascute nerăbdarea fanilor cu o serie de imagini oficiale ale viitorului Seria 5, camuflat însă foarte bine. Fotografiile au fost făcute în interiorul fabricii BMW şi surprind şi noua tehnologie de scanare 3D a vehiculelor. Braţele roboţilor din imagini creează un model digital precis al maşinii, capabil să observe cu o precizie de până la 0.1 milimetri orice deviaţie sau defect de fabricaţie.
”Aceste date permit observarea unor probleme într-un stadiu incipient, sunt mult mai precise şi necesită operaţiuni de retuşare mult mai puţin costisitoare”, afirmă BMW în comunicatul de presă care însoţeşte imaginile.
Constructorul german este primul producător care foloseşte această tehnologie de identificare a defectelor.
A şaptea generaţie a modelului Seria 5, botezat cu numele de cod G30, este aşteptat să debuteze oficial în toamna acestui an, cel mai probabil cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Lansarea comercială ar urma să se facă la finele acestui an, începutul lui 2017, în funcţie de piaţa pe care se va comercializa.