Jaguar Land Rover a anunţat oprirea producţiei modelului Defender, celebrul model 4X4 al mărcii, una dintre cele mai vechi maşini fabricate vreodată. Maşina a apărut în 1948 şi este acum unul dintre cele mai apreciate SUV-uri 4x4 în regimul off-road.
Pentru a-şi explica decizia, Jaguar Land Rover, acum proprietate a companiei indiene Tata, a dat vina pe normele de mediu din ce în ce mai dure. Într-adevăr, cu un nivel de emisii cuprins între 266 şi 295 de grame de CO2 pe kilometru, Defender este una dintre cele mai poluante maşini. În Franţa, spre exemplu, maşina are o taxă de mediu de 6.000 de euro, care anul viitor va creşte la 8.000 de euro, din cauza înăspririi legislaţiei. Preţul, pe această piaţă, pleacă de la 27.000 de euro şi, din cauza creşterii taxei, va creşte substanţial.
În plus, pentru că designul a fost păstrat, se pare formele colţuroase nu mai atrag pe multă lume. Maşina a găsit doar 561 de cumpărători, în toată Europa, în primele opt luni ale anului.
Abandonul producţiei închide o pagină de istorie. De la prezentarea sa, la Salonul Auto de la Amsterdam, în 1948, s-au produs cinci generaţii diferite şi abia în 1983 maşina a luat numele Defender. De atunci, la nivel global, au fost vândute mai mult de două milioane de maşini.