Parlamentarii vor să interzică şoferilor cu maşini înmatriculate în Bulgaria să circule pe drumurile din România mai mult de 90 de zile. Iniţial, senatorii au respins ideea, susţinând că se face discriminare, potrivit Digi24.

„Poate aici a fost o greşeală a noastră, că nu am extins-o la tot ce înseamnă maşină înmatriculată dintr-o altă ţară, şi cred că era mult mai corect aşa. Încercăm să băgăm amendament la comisia de specialitate”, a declarat iniţiatorul legii, deputatul PSD Ioan Munteanu.

Parlamentarul spune că în acest moment, în România, circulă peste 100.000 de maşini înmatriculate în Bulgaria. Cei mai mulţi sunt români care evită taxa de înmatriculare şi apar probleme în cazul unor accidente rutiere.

„Este un fenomen deja faptul că firmele de asigurări bulgăreşti plătesc cu foarte mare greutate despăgubirile. Trec între 120 şi 140 de zile. În peste 80 la sută din cazuri vorbim despre plăţi incomplete”, a declarat preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente, Cristian Munteanu, pentru Digi24.

Legea va fi dezbătută în această toamnă.