Hyundai lucrează la un hibrid compact care să atace segmentul lui Toyota Prius. Coreenii au deja mai multe versiuni de caroserie ale modelului lor hibrid, potrivit Automarket. Hyundai testează mai multe prototipuri ale unor modele hibride în SUA, informează britanicii de la Autocar. Aceste vehicule au fost surprinse în cadrul unei coloane deschise de o mică flotă de Toyota Prius, modelul etalon în segmentul hibridelor compacte de volum, semn că inginerii Hyundai comparau prototipurile lor cu versiunea de serie a lui Prius pentru a regla felul în care să se comporte viitorul lor hibrid. Respectivele prototipuri sunt Hyundai Elantra GT, ceea ce reprezintă versiunea americană a hatchback-ului i30. Fiecare exemplar în parte avea modificări la caroserie, ceea ce implică posibilitatea dezvoltării unei game întregi de modele hibride din partea celor de la Hyundai, în speranţa că vor recupera cât mai repede ecartul celor de la Toyota în acest segment. Hyundai a prezentat conceptul unei compacte hibride în 2009, la Salonul Auto de la Seoul. Modelul se numea Blue-Will şi era echipat cu panouri solare pentru îmbunătăţirea autonomiei sistemului hibrid benzină-electric. Motorizarea era o unitate aspirată de 1.6 litri, cu injecţie directă şi construită integral din aluminiu, cuplată unei transmisii automate şi asistată de un motor electric. Tehnologia Litiu-Ion-Polymer implementată de acumulatorii acestui concept a ajuns deja în producţie, fiind implementată la bordul lui Hyundai Elantra LPI Hybrid, model vândut doar în Coreea de Sud. Prototipurile surprinse de fotografii care le-au furnizat imagini englezilor de la Autocar nu prezentau nici panouri solare şi nici porturi de încărcare exterioare, car ar fi putut semnaliza un vehicul hibrid plug-in. Hyundai nu este la primul său hibrid de serie, având mai multe modele de acest gen în ofertă, cu toate că nu sunt vândute pe toate pieţele pe care activează constructorul. Spre deosebire de Toyota şi Honda, cei de la Hyundai nu au reuşit încă să se bucure de aceeaşi popularitate în materie de vânzări pentru hibrizii din gamă. Sonata Hybrid, de exemplu, este un model echipat cu o motorizare alimentată cu benzină, cu cilindreea de 2.4 litri, asistată de un motor electric de 40 CP. Împreună, sistemul hibrid de propulsie asigură 200 CP şi promite un consum mixt de 5.1 litri la sută. Hyundai îl oferă pe Sonata Hybrid pe piaţa din SUA încă din 2010.
Sursa: Automarket.ro