Poliţiştii prahoveni au efectuat 8 percheziţii, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt din societăţi comerciale. Patru persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Ploieşti pentru audieri.
În urma efectuării celor 8 percheziţii în zona de sud a Ploieştiului, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic, au depistat mai multe unelte electrice şi de construcţii, susceptibile a proveni din comiterea faptelor.
După efectuarea percheziţiilor, patru persoane, bănuite în cauză, au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Ploieşti, pentru continuarea cercetărilor, faţă de o persoană dispunându-se măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceasta urmând a fi prezentată, cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Prejudiciul creat prin activitatea infracţională este estimat la 30.000 de lei. La activităţi au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale - I.J.P. Prahova.