Inspectoratul General al Poliţiei Rutiere a decis introducerea restricţiei de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul naţional DN1 (E60), sectorul Bucureşti - Ploieşti - Braşov.
Astfel, în tot cursul anului sunt prevăzute următoarele:
-
în intervalul orar 0600- 2200 în zilele de luni până joi circulaţia este restricţionată pentru vehiculele rutiere cu masă totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane;
-
în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 0000 – 2400 circulaţia este restricţionată pentru vehiculele rutiere cu masă totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane;
-
Reformularea condiţiilor privind exceptarea de la aplicarea restricţiei a vehiculelor deţinute sau utilizate în baza unui drept legal de către riverani;
-
Reformularea condiţiilor în cazul celor care efectuează transporturi de mărfuri în trafic internaţional, acestea având dreptul să circule doar pe sectorul restricţionat cuprins între intersecţia cea mai apropiată a DN1 cu un drum naţional şi domiciliul/sediul social ori punctul de lucru declarat la registrul comerţului sau punctul de încărcare/descărcare sau pe care se efectuează controlul vamal, fiind interzisă tranzitarea restului sectorului restricţionat;
-
Menţinerea condiţiilor şi metodologiei privind emiterea autorizaţiilor nominale de circulaţie pe DN1 (E60);
-
în cazuri de forţă majoră, condiţii meteorologice deosebite sau în vederea executării unor lucrări de întreţinere sau reparaţii la drumurile naţionale ce constituie rute alternative la drumul naţional DN1 (E60), există posibilitatea ridicării de către administratorul drumului, pentru perioade limitate de timp, total sau parţial, a restricţiei de circulaţie instituită conform prevederilor acestui ordin, cu acordul Poliţiei Rutiere;
-
Menţinerea valabilităţii autorizaţiilor nominale de circulaţie privind introducerea restricţiei pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul naţional DN1 (E60), sectorul Bucureşti - Ploieşti - Braşov, până la data expirării.
Precizăm că, în acord cu reglementările în vigoare, respectiv Legea 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, conducătorii auto au obligaţia să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi pe traseu.