Ploieştenii au intrat în zodia sărbătorilor de iană. Vineri seară, autorităţile locale au dat startul distracţiei organizând o seară specială pentru copiii care îl aşteptau pe Moş Nicolae. În pasajul pietonal Nichita Stănescu a fost deschis Târgul de Crăciun de unde ploieştenii pot cumpăra cadouri pentru sărbători, dar şi ornamente pentru brad.Primarul Iulian Bădescu, însoţit de cei doi copii ai săi, a aprins iluminatul ornamental al Ploieştiului şi le-a urat ploieştenilor să aibă parte de sărbători frumoase.
Iar la final, Fuego a susţinut un recital extraordinar.
Nu au lipsit nici artificiile. Spectacolul pirotehnic a avut loc în zona Casei de Cultură, însă, din păcate, din cauza ceţii dense, ploieştenii care au rămas în faţa Palatului Administrativ nu s-au putut bucura prea mult de focul de artificii care a durat mai bine de zece minute.