Vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în China, a semnat cu vicepreşedintele Comisiei Naţionale pentru Reformă şi Dezvoltare a Chinei un memorandum pentru începerea analizelor tehnice premergătoare construirii căii ferate de mare viteză pe segmentul Bucureşti-Constanţa şi pentru modernizarea inelului feroviar din jurul Capitalei, potrivit Mediafax.

Analizele tehnice vor fi efectuate gratuit de către partea chineză, iar documentul nu face vreo referire la modernizarea căii ferate care leagă nordul şi sudul României.

Specialişti ai unei companii chineze vor veni în România pentru a începe analizele preliminare care vor sta la baza elaborării studiilor de fezabilitate.

Partea română doreşte ca linia feroviară rapidă să fie construită de la zero şi nu refăcută cea existentă, deja modernizată cu fonduri UE.

O altă condiţie stipulată în document prevede ca şi firme din România să lucreze la aceste proiecte.

Discuţiile au mai vizat şi modernizarea căii ferate care leagă nordul şi sudul României, respectiv graniţa cu Republica Moldova, de graniţa cu Bulgaria, la Ruse.

România vrea să atragă investitori chinezi în mai multe proiecte de transport, prioritară fiind realizarea unei linii feroviare de mare viteză de la graniţa cu Ungaria până la Constanţa, prin Bucureşti, având un cost estimat de 11 miliarde euro.

Proiectul care va lega Bucureşti de Viena ar avea un impact major asupra creşterii numărului de pasageri pe calea ferată şi ar permite circulaţia trenurilor cu viteze de peste 200-250 km la oră.

Alte proiecte pe care autorităţile le-au propus părţii chineze vizează modernizarea linia de cale ferată Iaşi-Giurgiu sau dezvoltarea a două terminale multimodale pentru Portul Constanţa.