Mai multe trenuri au ramas blocate în această după amiază, în gările de pe Valea Prahovei, după ce o şoferul unei basculante, aflat pe DN 1, nu a mai luat o curbă a intrat pe contra sens, a rupt balustrada şi ajuns pe calea ferată. Incidentul s-a produs chiar în apropierea gării din Sinaia. Şoferul conducea unul dintre utilajele implicate în lucrările de reabilitare urbană de la Sinaia, iar martorii spun că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive pe carosabil umed. Traficul rutier în zonă a fost blocat mai bine de o oră, iar circulaţia feroviara fiind blocată pe sensul Sinaia - Câmpina.
La faţa locului a sosit imediat mai multe echipaje de la descarcerare şi poliţie rutieră care au încercat să scoată basculanta de pe şine cu ajutorul unui utilaj greu, însă acţiunea a fost sortită eşecului. În urma accidentului, circulaţia feroviară pe sensul Braşov – Câmpina a fost blocată o oră şi jumătate iar basculanta a fost scoasă de pe linia ferată cu ajutorul unei macarale de mare tonaj.
Incidentul nu a fost unul singular, un alt şofer care circula cu viteză pe DN 1, în zona Posada, nu a ţinut cont de carosabilul umed şi s-a răsturnat cu maşina într-o rapă, mai bine de 20 de metri. Bărbatul aflat la volan a ajuns la spital cu mai multe contuzii la cap şi membre