Pornită din Constanţa, Caravana filmului românesc va avea al doilea popas la Ploieşti, în perioada 26-28 iulie. Şi, pentru că din punct de vedere cultural, dar şi afectiv, oraşul este legat de numele lui Toma Caragiu, programul din cele trei seri de film clasic românesc se va centra pe filmografia acestuia, gest de reverenţă în faţa unui mare creator. 

O altă intenţie a organizatorilor Caravanei filmului românesc este să valorifice, la nivel local, spaţiile în aer liber (pieţe centrale, zone de promenadă sau parcuri). De aceea, la Ploieşti, proiecţiile filmelor vor avea loc în zona adiacentă Palatului Culturii, pe un ecran gonflabil, cu o suprafaţă de proiecţie de 7,45 x 4,45 m.

Intrarea la acest eveniment este liberă!

CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale este organizată de MDV AUDIO STUDIO şi Fundaţia „Filmul Românesc”, cu sprijinul Consiliului Naţional al Cinematografiei şi al Uniunii Cineaştilor din România, în parteneriat cu Asociaţia Municipiilor din România, Abbis Studio, Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia Fantasio, Primăria Municipiului Ploieşti, Primăria Municipiului Oneşti, Primăria Municipiului Fălticeni şi Primăria Municipiului Botoşani.

 

Programul Caravanei Filmului Românesc la Ploieşti

 

VINERI, 26 iulie

Ora 21.00: Actorul şi sălbaticii

Scenariu: Titus Popovici; Regie: Manole Marcus;  Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Maria Chira, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Mircea Diaconu, Carmen Petrescu, Jana Gorea, George Paul Avram, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florin Zamfirescu, Carmen Berbecaru, Zephi Alşec, Lucia Boga, Tricy Abramovici, Gheorghe Şimonca, Lia Şahighian, Rudi Rosenfeld

 

SÂMBĂTĂ, 27 iulie

Ora 21.00: Brigada Diverse intră în acţiune

Scenariu: Nicolae Ţic, Mircea Drăgan; Regie: Mircea Drăgan;  Cu: Toma Caragiu,  Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu,  Jean Constantin, Iurie Darie, George Mihăiţă, Ioana Drăgan, Ştefan Bănică, Dumitru Furdui, Cella Dima, Boris Ciornei, Constantin Rauţchi, Gina Petrini, Valeria Marian

Ora 22.30: Haiducii

Scenariul: Eugen Barbu, Nicolae Paul Mihail, Mihai Opriş; Regia: Dinu Cocea; Cu: Ion Besoiu, Marga Barbu, Amza Pellea, Florin Scărlătescu, Elisabeta Jar-Rozorea, Toma Caragiu, Fory Etterle, Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu, Mircea Sîntimbreanu, Constantin Guriţă, Ileana Buhoci-Gurgulescu, Marin Moraru, Jean Constantin, Colea Răutu

DUMINICĂ, 28 iulie

Ora 21.00: Operaţiunea Monstrul

Scenariu: Titus Popovici;

Regie: Manole Marcus;

Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon, Alexandru Manolescu, Cristina Hofman, Nineta Gusti, Elena Sereda, Lia Sahighian, Vera Varzopov